Gabriel Nedelcu este un pensionar în vârstă de 77 de ani, din Ploiești. Trăiește dintr-o pensie de puțin peste 1200 de lei și o are în grijă pe soția sa, în vârstă de 69 de ani, imobilizată la pat de ani de zile. Gabriel Nedelcu este unul dintre cei 130.000 de ploieșteni, rămași fără apă caldă la robinet din 1 august. Situația lui este, însă, una dramatică. Seara de seară, bătrânul încălzește apă la aragaz pentru a-și spăla soția paralizată. În caz contrar, femeia s-ar umple de escare, lucru ce i-ar provoca dureri cumplite.
Situația ploieșteanului Gabriel Nedelcu nu este, cu siguranță, una singulară. Evident sunt și alți ploieșteni care se chinuie, la propriu, cu tot felul de improvizații, pentru a beneficia de apă caldă. Unii și-au montat boilere, alții, mai norocoși, centrale, acolo unde s-a putut. Domnul Gabriel, însă, se descurcă cu oala încălzită pe aragaz.
Fiecare seară este un chin. Soția sa, rămasă imobilizată la pat, are nevoie de îngrijiri speciale. Femeia trebuie spălată zilnic, altfel, trupul său, și așa bolnav, s-ar umple de răni.
„E greu, cumplit de greu. Mă chinuiam și când aveam apă caldă, darămite acum. Pun oalele pe aragaz seară de seară, mă chinui să o ridic din pat pe soție și o spăl, ca să nu se umple de răni, cu oala în care încropesc apa. Și eu sunt bolnav. Am 77 de ani, nu îmi e ușor, dar ce să fac…. Ce să facem?! Nu avem altă soluție! Nu mai zic de facturi. Sunt enorme pentru posibilitățile noastre. Le-om duce toate. Nimeni nu se gândește cu adevărat la noi, la oamenii de rând. Vorbe goale și atât. Pun pariu că la iarnă vom îngheța în case. Aștia ne sunt bravii conducători”, ne-a spus, cu obidă, ploieșteanul de 77 de ani.
Un caz singular, e drept. Dar, cu siguranță, în povestea lui Gabriel Nedelcu se regăsesc alte sute, poate mii de ploieșteni. Oameni care se simt ai nimănui, oameni batjocoriți de un sistem, care nu lucrează pentru ei, ci, se pare, împotriva lor. Cel puțin, ăsta e pulsul străzii. Ce e trist e că ploieștenii, cel puțin cei în vârstă, s-au cam resemnat. Nu mai speră la nimic. Iau totul așa cum vine, cu greutăți cu tot, și sunt optimiști, totuși, că încă mai e loc de improvizații. Cât o mai fi…
