Eva Antonia Nedelcu este tânăra de doar 18 ani care a reușit performanța de a se clasa pe primul loc între absolvenții colegiilor militare din întreaga țară. Tânăra a luat bacalaureatul cu media 10, a fost șefă de promoție și, după un examen acerb la care au participat peste 500 de tineri absolvenți de licee militare, a obținut un rezultat de excepție. A fost prima pe listă, admisă cu brio la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, specializarea Echipamente și sisteme electronice militare.
Pentru Eva, cei patru ani petrecuți la Breaza au însemnat pregătire temeinică, întărirea unei ambiții, o lecție pentru viitor, dar și dedicare pentru viitoarea profesie pe care numai un om disciplinat, serios, îndrăzneț și tenace o poate practica.
Citește și: Cine este singurul absolvent al unei școli din mediul rural, care a luat 10 la Evaluarea Națională
„Fericirea este să simți cu adevărat mulțumirea care vine din muncă asiduă” este principiul după care „cantemirista” se ghidează în viață.
Eva își dorește să devină ofițer inginer. A excelat la C.N. „Dimitrie Cantemir” din Breaza și știe că va face o figură la fel de frumoasă și pe perioada studenției militare.
