Dacă astăzi ploieștenii s-au bucurat de o zi însorită, temperatura maximă fiind de 8 grade, de mâine iarna își intră în drepturi din punct de vedere al gradelor din termometre.
Astfel, luni, 20 decembrie, la Ploiești vremea va fi în general închisă, cu o maximă de 3 grade și o minimă de -5 grade, fiind așteptate precipitații mixte, sub formă de ploaie și lapoviță.
Marți, vremea se va răci și mai mult, maxima 0 grade, iar minima de -6 grade, iar miercuri maxima va fi negativă -1, în timp ce dimineața va fi cel mai frig în acest sezon – 7 grade.
De joi vremea se mai încălzește, iar șansele de precipitații vor fi reduse, astfel încât de sărbători nu vom avea zăpadă decât la munte.
În prima zi de Crăciun, la Ploiești, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, cu o maximă de 10 grade și o minimă de 4 grade, fiind posibile precipitații sub formă de ploaie.
Duminică, 26 decembrie, dar și luni, 27 decembrie, temperatura maximă va fi și mai mare, de 12 grade, în timp ce minima va oscila între 4 și 5 grade.
