Imagini cu puternic impact emoțional. Mărturii ale personalului de la Ambulanță – VIDEO

0

RO-vaccinare a publicat un nou episod din seria „Alo, 112!”, realizat de Televiziunea-Medicală, de data aceasta dedicat personalului de la Ambulanță, aflat în prima linie în lupta cu Covid-19. Imaginile sunt cu puternic impact emoțional.

„Dacă în valurile anterioare predominau vârstnicii, acum avem mulți copii, școlari, tineri foarte mulți. A fost o zi în care am avut 10 solicitări, dintre care o singură solicitare nu a fost COVID. Toți la care am fost astăzi erau nevaccinați”, este mesajul transmis de personalul de la Ambulanță.

Dureri de cap, dureri în gât, nas înfundat, senzație permanentă de febră, stare de slăbiciune… Lipsa mirosului sau a gustului… Acestea sunt cele mai multe simptome reclamate în fază incipientă a bolii de cei care sună la 112. Telefonul în centrala de la Ambulanță sună continuu…

„Vaccinul ajută. Fie fac forme mai ușoare… Nimeni nu spune că nu ne îmbolnăvim, că nu contactăm virusul dacă suntem vaccinați sau că nu suntem contagioși… Doar că avantajul este că facem forme mai ușoare ale bolii sau putem trece asimtomatici”, a povestit Oana Rotko, asistent la Serviciul de Ambulanță, pentru Televiziunea – Medicala, în filmulețul postat de RO-vaccinare.

Numărul de infectări, chiar dacă se constată o scădere a cazurilor, este foarte mare în continuare.

Mesajul postat de RO-vaccinare

„Mărturiile personalului de pe ambulanță. „Dacă în valurile anterioare predominau vârstnicii, acum avem mulți copii, școlari, tineri foarte mulți. A fost o zi în care am avut 10 solicitări, dintre care o singură solicitare nu a fost COVID. Toți la care am fost astăzi erau nevaccinați.” Solidaritate și responsabilitate sunt doar două cuvinte dintr-o realitate dură.

Numărul de infectări este foarte mare, iar sistemul medical este la limită. Fluxul de pacienți bolnavi de Covid este tot mai mare, iar medicii, asistenții, infirmierele sunt tot aceeași.

Este cea mai grea bătălie de până acum, este un război fără de sfârșit. solidaritate și responsabilitate, de asta trebuie să dăm dovadă în această perioadă. Să-i ajutăm, să-i susținem, să-i protejăm. Noi suntem mii, ei sunt câțiva.

Cu toții îi putem ajuta!, este mesajul postat pe site-ul RO-vaccinare.

Citește și: 800 de apeluri, pe zi, la Ambulanța Prahova. Concediile angajaților SAJ au fost ”tăiate”

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău