Un avion privat de mici dimensiuni a aterizat forțat, în urmă cu puțin timp, pe un teren din apropierea aerodromului din Strejnic.(FOTO) Echipajele de intervenție s-au deplasat la fața locului, cele două persoane, pilotul și cel de-al doilea pasager, prezentând, din fericire, doar câteva excoriații.
Deocamdată nu se cunosc cu exactitate cauzele pentru care pilotul a fost nevoit să aterizeze forțat. Din primele informații, aparatul de zbor executa curse de antrenament.
La fața locului au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și Serviciul de Ambulanță.
Cele două persoane aflate în interiorul avionului de mici dimensiuni au 22, respectiv 25 de ani. Ambii bărbați au refuzat transportul la spital.


Info și foto -ISU Prahova
