Un șofer sub influența drogurilor a provocat luni după amiază un accident rutier în zona Gării de Sud din Ploiești. Evenimentul s-a produs în jurul orei 13.40 și din fericire nu s-au înregistrat victime.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru observatorulph.ro că șoferul aflat sub influența drogurilor s-ar face vinovat de producerea evenimentului rutier. Acesta ar fi intrat cu autoturismul într-o mașină parcată la marginea drumului.
Potrivit IPJ Prahova, la data de 13 septembrie, în jurul orei 13:40, polițiștii Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați despre faptul că în zona Gării de Sud s-ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Deplasați la fața locului, polițiștii au observat faptul că unul dintre conducătorii auto manifesta un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a rezultat o valoare pozitivă, indicând prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.
