- Publicitate -

Cum reușește Onorel, evadatul de la Penitenciarul Ploiești, să scape de polițiști. Are deja o lună de ”haiducie”

Pe 18 aprilie, Onorel Lupu a evadat din secția exterioară a Penitenciarului Ploiești, iar de atunci este de negăsit, deși a lăsat numeroase urme ale aventurii de ”haiduc”.

Onorel Lupu a evadat din Penitenciarul Ploiești acum aproape o lună, fiind condamnat anul trecut la trei ani de pușcărie pentru furt.

- Publicitate -

După ce a evadat, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, și-a făcut simțită prezența în mai multe gospodării din zona localităților Păcureți, Șoimari și Podenii Noi, de unde a furat mâncare și bani.

Detalii aici: Satul Matița, terorizat de evadatul de la Penitenciarul Ploiești. Bărbatul a furat mâncarea din frigidere

- Publicitate -

Polițiștii au găsit amprente ale evadatului în locuințele ”sparte” de acesta, însă până acum nu l-au prins.

La căutări au participat și câini special antrenați pentru depistarea persoanelor dispărute, însă aceștia i-au pierdut urma.

Mai mult, Onorel i-a sfidat pe oamenii legii, scriindu-și numele pe pereții imobilelor abandonate unde s-a adăpostit peste noapte.

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -