Din nou o performanță remarcabilă pentru echipa de robotică Ro2D2 a C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești. Cei 13 tineri ambițioși revin, astăzi, din Statele Unite, unde au câștigat finala Michiana Premier Event, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică pentru liceeni.
În cadrul aceleiași competiții, în divizia Thomson, ei au fost căpitanii alianței câștigătoare și au obținut Connect Award Winner.
„Copiii noștri au învins în toate cele 10 meciuri de calificare. Au făcut alianță cu echipa Ice, din Statele Unite. În această formulă au câștigat meciurile din play off și au devenit căpitanii alianței câștigătoare, divizia Thomson, asta însemnând marele premiu al competiției care a adunat la start aproximativ 100 de echipe.
Ro2D2, vă felicităm pentru victoria obținută. Este o realizare remarcabilă și o dovadă concretă a muncii asidue și a talentului vostru. Sunteți un exemplu de profesionalism și inovație”, le-au transmis reprezentanții colegiului ploieștean elevilor premiați în SUA.
De acolo, de pe meleagurile americane, echipa de robotică a CNMV a transmis și ea un mesaj pentru toți cei de acasă.
„Suntem incredibil de mândri că am luat acasă Premiul Connect – Thomson Division și că am fost numiți Căpitanul Alianței Câștigătoare, după ce am jucat în alianță cu partenerii noștri uimitori @ftc11329.
De la meciuri intense pline de strategie și curaj la momente de conexiune cu echipe incredibile, acest eveniment a fost mai mult decât o simplă competiție – a fost o celebrare a inovației, a muncii în echipă și a comunității FTC vibrante. Mulțumiri enorme organizatorilor, voluntarilor și fiecărei echipe care au făcut acest weekend de neuitat”.
Cei 13 componenți ai echipei de robotică Ro2D2 sunt așteptați, astăzi, la aeroport, de către părinți, profesori și prieteni care le-au fost și le sunt mereu alături, cu sufletul, la fiecare competiție la care tinerii participă.
