Micul Albert Vlădescu, un puști de doar 14 ani din Ploiești, uimește lumea științei și a inovației, fiind multiplu medaliat cu aur la saloanele internaționale de inventică și inovare. Elev la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, Albert s-a înscris în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
La vârsta la care majoritatea adolescenților descoperă pasiuni și abilități, Albert a creat o invenție revoluționară – „Ion Thruster – Ion Wind Generator”. Acest dispozitiv, creat în întregime din piese găsite în atelierul tatălui său, utilizează principii avansate de electrostatică pentru a genera propulsie fără componente mecanice în mișcare.
Dispozitivul funcționează pe baza unui flux de plasmă generat între două griduri cu polarități opuse. Fluxul accelerează atomii, creând un curent de aer sau de particule capabil să deplaseze un vehicul. Performanța sa impresionează nu doar prin eficiență, ci și prin potențialul său de a revoluționa industriile de aeronautică și de transport.
De-a lungul ultimilor ani, Albert a acumulat o serie impresionantă de distincții, atât pe plan național, cât și internațional
În 2023, a câștigat Medalia de Aur la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara, un eveniment prestigios desfășurat sub patronajul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” și care a reunit peste 300 de participanți.
În acest an a fost recunoscut la nivel mondial printr-o distincție specială la Euroinvent, cel mai mare festival de inventică din Europa, desfășurat la Iași. De asemenea, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) i-a acordat micului geniu din Ploiești prima plachetă din istorie pentru un tânăr inventator, un gest simbolic pentru recunoașterea talentului său extraordinar. Totodată, Albert a primit Medalia de Aur și Diploma de Excelență din partea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Chimie și Petrochimie ICECHIM București, dar și Diploma de Excelență a Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE Măgurele.
Prin înscrierea în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, Albert Vlădescu își reafirmă dorința de a contribui la dezvoltarea țării sale
Albert nu este doar un inventator genial, ci și un exemplu de perseverență, curiozitate și pasiune. Stăpânind deja două limbi străine, engleza și germana, el demonstrează că excelența academică și inovația pot merge mână în mână.
Prin realizările sale remarcabile, Albert Vlădescu devine nu doar un simbol al talentului românesc, ci și o sursă de inspirație pentru toți tinerii care visează să schimbe lumea. Campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” îi oferă acum ocazia să continue să strălucească și să inspire o nouă generație de lideri și inovatori.
Cum ți se pare subiectul?