- Publicitate -

Schimbări majore la Bacalaureat. Ce probe vor susține elevii

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat modificarea cadrului legislativ privind susținerea unor examene importante pentru elevi. Astfel, în noul examen de Bacalaureat, cel prevăzut în proiectul legii învățământului preuniversitar, elevii vor susține mai puține discipline de examen.

- Publicitate -

„În sesiunile de vară și toamnă, elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și proba de competență complementară se vor putea da încă din timpul anului școlar”, a spus ministrul Educației.

Principalele declarații ale Ligiei Deca, ministrul Educației, despre noul Bacalaureat (sursa: edupedu.ro)

„Examenul de bacalaureat. Așa cum spuneam, se pliază pe fiecare profil, deci vom avea bacul tehnologic pe care liceele tehnologice îl propun și îl așteaptă de multă vreme.

Rămânem cu două probe de competențe lingvistice, limbă străină 1, limbă străină 2, tocmai pentru a crește potențialul de angajare și adecvarea absolvenților pentru societatea viitorului.

- Publicitate -

Citește și Bursele elevilor se dublează. Copiii care au media peste 9,50 vor primi, lunar, 450 de lei

Sigur, cele două probe la nivelul de competență diferită, în funcție de câtă limbă străină s-a studiat în parcursul de liceu sau de gimnaziu.

Ce avem în plus față de formula de acum? Este o probă așa-zis complementară, de competențe de bază, care pentru profilul uman va fi la matematică sau științe ale naturii.

Pentru profilul real, o probă la alegere pentru disciplinele socio-umane: istorie, logică, filozofie, psihologie.

- Publicitate -

Notarea, fiind vorba de competențe de bază, nu avansate, se va face pe sistem „admis respins”.

Important: în sesiunile de vară și toamnă, elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice pentru limba 1, limba 2, probele de competențe digitale și proba de competență complementară se vor putea da încă din timpul anului școlar.

Practic, degrevând încărcarea candidaților în acea perioadă de vară în care se susține în mod tradițional examenul de bacalaureat.”

- Publicitate -

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...

Din cauza crizei de medici, SJU Ploiești face schimb de pacienți cu SJU Buzău

Situația crizei de personal din cel mai mare spital din Prahova s-a discutat pe larg la ObservatorulPh Live, la începutul acestei săptămâni. Criza de...

Motivul pentru care România pierde 2,1 miliarde de euro din PNRR. ”Am avut creștere economică mai mare decât estimam”

Sunt peste două miliarde de euro de care România nu va mai beneficia. Suma nu este deloc de neglijat, însă motivul invocat de Ministerul...

SC Hale și Piețe se mută în fosta clădire Peco din Ploiești – VIDEO

Fosta clădire Peco din Ploiești a fost achiziționată de SC Hale și Piețe, în 2012, cu 900.000 de euro. La aproape 11 ani după...
Emisiuni
- Publicitate -