Criza economică se adâncește, iar cele mai lovite sunt firmele mici și mijlocii. Peste 1000 de prahoveni au fost trimiși acasă, în primele 3 luni ale anului, arată datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova.
Din articol
Care este contextul național
În România, peste două milioane de români lucrează în cadrul societăților mici și mijlocii.Potrivit cifrelor oficiale, sunt circa 420.000 de microîntreprinderi cu până la 10 angajați. Acestea o duc tot mai greu, iar consumul a scăzut drastic în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2025.
Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS) arată că cifra de afaceri cu amănuntul a scăzut în ianuarie cu 9,1%, iar în februarie cu 7,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Toate aceste scăderi pun presiune pe antreprenori, pe umerii cărora apasă cheltuieli tot mai mari cu salarii, chirii, transport, facturi, etc.
Câte firme din Prahova au cerut insolvența
La nivelul județului Prahova, în doar 3 luni de la începutul anului, 63 de persoane juridice au intrat în insolvență, potrivit datelor transmise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la solicitarea Observatorului Prahovean.
Dintre acestea, 29 sunt microîntreprinderi (între 1 și 10 angajați), 7 întreprinderi mici (între 10 și 49 de salariați) și 3 întreprinderi mijlocii (între 50 și 249 de salariați).
În ciuda acestor cifre, trendul este bun la noi în județ. Sunt momentan mai puține firme intrate în insolvență față de aceeași perioadă a anului trecut, arată cel mai recent raport al ONRC. S-au înregistrat scăderi ale numărului de dizolvări în județul Prahova (minus 6,21%) în comparație cu cifrele oficiale din 2025.
La nivel național, situația este îngrijorătoare, tot mai mulți patroni ajungând să pună lacătul pe ușă. Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 30% în primul trimestru din 2026, până la 16.361, faţă de 12.747 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 3.362 de firme.
Domeniul de activitate cu cele mai multe dizolvări de firme, în primele trei luni din 2026, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor.
Câți prahoveni au rămas fără joburi
Potrivit datelor transmise către Observatorul Prahovean de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, 1028 de persoane au fost disponibilizate în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026. 164 dintre ele provin din disponibilizări colective.
Anul a început sumbru. Producătorul american de scaune auto Adient, lider mondial pe acest segment, a decis închiderea fabricii din Ploiești și disponibilizarea oamenilor, în contextul unei restructurări ample a operațiunilor sale europene. Compania va elimina treptat cele peste 1.000 de locuri de muncă și va opri complet producția, cel mai probabil la mijlocul anului 2027. Potrivit unui comunicat Adient, decizia a fost impusă de „scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață”.
De asemenea, British American Tobacco Romania Investment SRL, compania care operează fabrica de țigări din Ploiești, a notificat autoritățile cu privire la concedierea a 135 de angajați. Aceștia reprezintă aproximativ 14% din personalul fabricii, unde lucrează în prezent circa 955 de persoane. Plecările sunt programate între aprilie și iunie 2026, după ce notificarea oficială a fost depusă la AJOFM în februarie.
Cum se descurcă managerul unei firme mici din Prahova
Observatorul Prahovean a stat de vorbă cu managerul unei firme mici din Prahova, despre situația economică actuală. Firma lui Alin activează de 22 de ani în domeniul vânzării de piese si accesorii pentru autovehicule.
Cu 9 angajați, Alin recunoaște că îi este destul de greu să mențină firma pe linia de plutire. Adică să mențină un nivel salarial satisfăcător pentru oamenii din subordinea sa, să achite toate datoriile firmei și să țină și de prețuri în fața concurenței.
Alin recunoaște că întotdeauna a creat o atmosferă relaxantă pentru angajați, a făcut tot posibilul pentru a le plăti salariile la timp, le acordă bonusuri de câte ori are ocazia și face tot posibilul ca aceștia să se simtă la serviciu ca acasă. Nu le lipsesc niciodată cafeaua, apa plată, sucurile, obiecte de igienă premium, consumabile de calitate și un mediu ambiant modern și curat.
Managerul ploieștean recunoaște că a făcut sacrificii pentru ca firma sa să fie una respectabilă. Au fost luni în care nu a rămas cu niciun profit și s-a gândit de multe ori că ar fi cazul să se reorienteze. Însă, de fiecare dată a reușit să se redreseze și să o ia de la capăt.
„Este greu, dar nu renunț. O firmă se întreține cu greu în momentul economic actual. Dar satisfacția la final de an este nemărginită, atunci când faci bilanțul și constați că nu ai tras degeaba tot anul. Atunci când fiecare 1 la profit, chiar și după virgulă, este un pas inainte.”, ne-a declarat Alin.
În multe cazuri antreprenorii încearcă optimizarea costurilor, pentru a evita concedierile
La nivel național, majoritatea antreprenorilor au regândit afacerea, încercând să evite concedierile. Au încercat o serie de măsuri, pentru a optimiza costurile. Într-o primă fază, au redus cheltuielile neesențiale, cum ar fi cursurile de perfecționare sau diverse evenimente, ședințele au trecut în online pentru a elimina cheltuielile de protocol, campaniile de marketing s-au mutat pe email, iar pentru clienții actuali se încearcă fidelizarea.
Dar, în multe cazuri, chiar și cu aceste efoturi, mulți administratori se pare că sunt nevoiți să abordeze și această ultimă soluție, concedierea.
Iar analiștii spun că vor veni vremuri și mai grele. În cazul în care economia nu se redresează, numărul persoanelor disponibilizate din firmele mici și mijlocii ar putea ajunge la 200.000 în acest an.

Eu am un frate care are o mică afacere si zilele acestea a trebuit să dea afară un angajat pentru că nu msi poate face față la taxele si impozitele care le are de plătit. Asta se întâmplă când la conducerea țării sunt niște oameni care nu le pasă de binele poporului lor ci la pasă de alții. O parte din vină o aveți și voi presa că îi susțineți. Ați manipulat că vin rușii că vom fi scoși din UE.