Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care Vodafone România S.A. intenționează să preia Telekom Romania Mobile Communications S.A., iar Digi România S.A. ar urma să preia anumite active ale aceleiași companii.
Potrivit unui comunicat al instituției, activele Telekom Romania Mobile Communications SA pe care Digi România SA intenționează să le preia constau în drepturile de utilizare a unor frecvențe radio, o parte din turnurile, infrastructura și echipamentele acestora, precum și întreaga activitate de furnizare de servicii de telefonie mobilă pre-paid.
Ca urmare, Vodafone România S.A. și Digi România S.A. trebuie să îndeplinească o serie de angajamente pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate care vizează, printre altele, condițiile de preț și impactul asupra calității anumitor servicii oferite clienților.
„Aceasta este prima fuziune cu impact major în sectorul comunicațiilor mobile din România, iar ANCOM a sprijinit activ Consiliul Concurenței în procesul de analiză a acestei tranzacții, pentru a asigura cele mai bune rezultate pentru piață și pentru utilizatorii finali”, a declarat Valeriu Zgonea, președintele ANCOM.
De asemenea, cele două companii vor oferi acces pentru operatorii virtuali mobili (MVNO) la rețelele lor de comunicații mobile, la prețuri competitive pe piață și vor menține accesul companiei Orange la serviciile de colocare pe site-urile de telecomunicații mobile.
În plus, Digi va menține contractele pre-paid ale clienților Telekom, în aceleași condiții și la aceleași prețuri și va furniza servicii de telefonie mobilă pre-paid tuturor consumatorilor interesați.
