spot_img
- Publicitate -

Rafinăria Vega își reduce parțial activitatea din cauza reviziei generale de la Petromidia

Data:

Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia, anunță  Rompetrol. Măsura va afecta și activitatea rafinăriei Vega din Ploiești, care se va reduce din cauza pe fondul diminuării materiilor prime și semifabricatelor furnizate de rafinăria Petromidia Năvodari.

- Publicitate -

Comunicatul Rompetrol:

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început revizia generală a rafinăriei Petromidia, programată pentru perioada 8 martie – 26 aprilie, un amplu proiect care vizează mentenanța, recertificarea și modernizarea unităților de producție din cea mai mare rafinărie din România.

În prima etapă a reviziei, toate instalațiile își vor sista procesele operaționale, produsul petrolier va fi eliminat din toate unitățile de producție, urmând ca lucrările propriu-zise să dureze aproximativ 40 de zile. La finalul acestora, instalațiile vor fi reintroduse, etapizat, în fluxul de producție al rafinăriei, iar specialiștii estimează că Petromidia va putea reveni la capacitate optimă în luna mai.

CCR a respins cererea lui Simion de anulare a alegerilor

Deși a pierdut alegerile prezidențiale cu o diferență de aproape un milion de voturi, George Simion, candidatul AUR, a contestat rezultatele turului 2. UPDATEDupă anunțul...
- Publicitate -

Lucrările vor fi coordonate de Rominserv (contractorul general al KMG International) și vor fi executate cu sprijinul a peste 30 de companii subcontractate din România și din alte țări europene, cu expertiză vastă în proiecte de o asemenea anvergură.

În cadrul programului de revizie vor fi implementate și proiecte care vizează înlocuirea reactoarelor din instalația de Hidrofinare Motorină, modernizarea și schimbarea unor componente și subansamble din Fabrica de Hidrogen, respectiv instalația de Cocsare Întârziată.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor, reprezentanții tuturor companiilor implicate în proiect au luat măsuri suplimentare de protecția muncii și instruirea angajaților care îşi vor desfășura activitatea pe platforma Petromidia, în acord cu politicile de siguranță și securitate ale Grupului KMG International.

- Publicitate -

Revizia generală a rafinăriei Petromidia reprezintă o măsură obligatorie și necesară implementată de Rompetrol Rafinare, cu o ciclicitate de 4 ani, menită să asigure un grad ridicat de siguranță, atât instalațiilor tehnologice, cât și angajaților de pe platformă.
De asemenea, prin lucrările care vor fi efectuate, poate fi creat un cadru favorabil pentru viitoare investiții în capacitățile de producție, în cazul în care o potențială dezvoltare a activelor operaționale se va dovedi viabilă.

În timpul reviziei, rafinăria Vega Ploiești își va reduce parțial activitatea, pentru o serie de lucrări de mentenanță, dar și pe fondul reducerii materiilor prime și semifabricatelor furnizate de rafinăria Petromidia Năvodari.

În toată această perioadă, din stocuri proprii și cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International (Rompetrol), compania va asigura necesarul de carburanți de pe piața internă și își va onora livrările de produse petroliere, conform contractelor comerciale aflate în vigoare.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Minsterul Energiei (44,7%).

- Publicitate -

Cât vor plăti prahovenii la Electrica după expirarea plafonării

De la 1 iulie românii vor plăti prețuri mai mari pentru energia electrică, odată cu expirarea plafonării. Electrica Furnizare a anunțat noile prețuri care...

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...
- Publicitate -

Exclusiv

Directorul CNMV Ploiești și-a dat demisia

Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești, și-a...

Cum arată fosta bază sportivă Latină, dincolo de poarta ruginită

După 20 de ani, poarta ruginită a Bazei Sportive...

Companiile de apă din Prahova nu au autorizație sanitară!

Pare greu de crezut, dar acesta este adevărul: companiile...

Localitățile din Prahova cu cele mai mici tarife la apă

După ce am prezentat cum locuitorii din Bucov plătesc...

Cartiere noi pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești

Pe terenurile fostei rafinării Columbia din Ploiești, din zona...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

43% dintre șoferii testați pozitiv la DrugTest, nevinovați

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor (FACIAS) susține că...

De ce nu se mai trage cu rachete antigrindină

Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, denumit...

Nicușor Dan și oponentul lui Putin, câștigător al Premiului Pulitzer

Nicușor Dan, președintele României, s-a întâlnit cu Vladimir Vladimirovici...

O casă mai spaţioasă fără renovări? Începe cu aceste 5 idei

Ca să te bucuri de mai mult spaţiu acasă...
- Publicitate -

Emisiuni

Super-Show auto la Hipodromul Ploiești

Ediție specială, astăzi la Observatorul Prahovean LIVE, pe tema...

Cum au ajuns românii să se urască din cauza alegerilor

Alegerile prezidențiale i-au împărțit pe români în două tabere...

Cum au votat prahovenii la alegerile prezidențiale? VIDEO

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, iar Prahova s-a...
- Publicitate -

Vox Publica

E timpul să dăm uitării ura politică. Români, la treabă!

E trist ce ni se întâmplă în ultima vreme....

PSD, dovediți că v-ați învățat lecția! Sprijiniți-l pe Dan!

„Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul...

Domnule Mihai Polițeanu, cine plătește aceste pagube?

De ani de zile amenajarea, întreținerea și înfrumusețarea domeniului...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Compania Termo Ploiești, obligată să se conformeze Directivelor Europene

Conform Directivei 2023/1791, Regulamentului UE 2023/955 și Ministerului Energiei...

Cursul leu/euro își revine după victoria lui Nicușor Dan

Luni, 19 mai 2025, la deschiderea ședinței de tranzacționare...

Rezultate operaționale în creștere pentru Rompetrol Rafinare, în T1 2025

Indicator consolidat*   T1 2025 T1 2024Cifra de afaceri brută USD 1.322.554.395 1.093.551.498EBITDA USD 22.821.365 33.206.567Rezultat net USD (37.326.293) (23.820.498)*Notă: Situațiile...
- Publicitate -

Lanțul La Cocoș se extinde cu un nou hipermarket

Brandul românesc La Cocoș, fondat la Ploiești de antreprenorul...

Reducerea tarifelor la importuri. Bursele americane, în creștere

Acordul dintre SUA și China, privind reducerea tarifelor reciproce...

Ce și cu cât plătim mai mult din cauza creșterii euro

Cursul leu/euro a atins, în această perioadă, un nivel...

Cine primește vouchere de vacanță în 2025. Ce valoare au

Programul guvernamental de acordare a voucherelor de vacanță continuă...