Bulgaria a devenit o destinație tot mai aleasă de români. mai ales în perioada concediilor de vară, datorită proximității, frumuseții peisajelor și a prețurilor accesibile.
Cei care plănuiesc să meargă în concediu cu mașina personală trebuie să fie atenți la regulile de circulație și la condițiile de pe drumurile din Bulgaria.
Principalul lucru pe care trebuie să îl știe șoferii este limita de viteză. În Bulgaria, se circulă pe partea dreaptă a drumului, cu limite de viteză de 50 km/h în oraș, 90 km/h în afara orașului, 120 km/h pe autostrăzi și 140 km/h pe drumurile expres.
Amenzile în cazul nerespectării limitei de viteză variază între 20 BGN (10,20 euro) pentru depășirea cu până la 10km/h în oraș, la 700 BGN (357,80 euro) și suspendarea permisiului cu depășirea cu peste 50km/h a limitei.
În cazul în care nu aveți o vignetă, amenda pentru lipsa acesteia este de 300 BGN (153 euro).
De asemenea, centurile de siguranță sunt obligatorii pentru toți pasagerii, iar copiii trebuie să fie transportați în sisteme speciale de reținere. Utilizarea luminilor de zi este obligatorie, iar folosirea telefonului mobil este permisă doar prin sisteme hands-free.
Parcarea în orașele mari este reglementată prin zone albastre și verzi, fiecare cu tarife specifice. Parcarea ilegală poate atrage amenzi și ridicarea vehiculului.
