O imagine trimisă de un cititor și o situație pe care o întâlnim frecvent pe străzi: parcarea neregulamentară cu blocarea unui drum public. Știați că obstrucționarea intenționată a traficului rutier este de domeniul penalului nu al contravenției?
Ploiești, zona din dreptul porții de acces pentru elevii CN Mihai Viteazul. Strada Maramureș, ieșirea spre Aurel Vlaicu, sediul ANAF.
Este vacanță și te-ai fi așteptat să nu vezi pe cineva parcând ca șoferul din imagine. Spun asta pentru că, în timpul anului școlar, se parchează haotic în zonă, nu de puține blocându-se câte o bandă pe strada Maramureș. Uneori, mașinile neasigurate la parcare ”au luat-o la vale”, ajungând să blocheze ambele benzi din zona menționată.
De această dată, blocată a fost breteaua care permite ieșirea de pe Maramureș spre stânga. De ce? Pentru că un șofer (sau o șoferiță) a considerat că poate parca pe mijlocul drumului, poate-poate prinde puțină umbră.
Auziți frecvent scuze: ”nu am știut”, ”nu am observat”, ”dar ce mare lucru am făcut, că nu am omorât pe nimeni?”. Uneori se supără că sunt fotografiați și dați ca exemplu de ”așa nu!” sau ”ai parcat ca un…”
Nu ajungi la închisoare pentru așa ceva, evident nu este cazul și nu dorim nimănui așa ceva, dar iată ce spune legea, mai precis Art 92 Infracţiuni şi pedepse din Ordonanţă de urgenţă privind circulația pe drumurile publice:
alin. (4) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
Așa cum spuneam, sancționarea celor care habar nu au că parchează unde nu au voie sau au doar ignoră legislația se pedepsește de regulă cu amendă.
Legiuitorul a încadrat dur un astfel de comportament pe drumurile publice, având la bază argumente solide. Puțini se gândesc că blocarea unor căi rutiere cu sens unic ar putea avea consecințe grave. Să ne gândim doar la necesitatea ca mașinile de intervenție ale pompierilor sau salvările nu se pot deplasa rapid către puncte unde intervenția este de maximă urgență. Nu poți înțelege asta, nu ai ce căuta la volan!
Rămâne o problemă de educație, de civilizație, de felul în care înțelegem să ne comportăm pe un drum public. În general, cu ignoranța cu care parcăm, fără să ne pese, cam tot așa și conducem. Urmările le știți deja.
Sunt curios , ce masuri va lua in acest caz bine documentat, Politia Romana !
Si de ce nu exista echipaje de politie in zona respectiva si nu numai…. Circul destul de des in Ploiesti si din pacate nu Este singurul exemplu de asa NU…. Trecerea pe rosu a devenit UN nou sport national inclusiv cu neacordarea de prooritate…… si exemplele pot continua. Din pacate nu avem politie care sa patruleze si sa sanctioneze astfel de abateri foarte grave….Totala nepasare din partea autoritatiilor atit centralecit si locale
Ar trebui sa va deplasati dimneata la 7 la rondul dinspre centura , peste drum de liceul Agricol..ca sa vedeti blocaj ..sunt zeci de masini cu muncitori care stau la cafele..si blocheaza banda de intrare catre Ploiesti ..cauzand
astfel o coada genereoasa si timp de asteptare pentru cei ce vor sa o ia spre Ploiesti …Politia absenta ca de obicei.
Bună ziua. Vom merge în zona respectivă
Sper ca a fost sancționat. Am fost unul din șoferii împiedicați sa fac stânga pe acea strada. Politia ar trebui sa stea zilnic în zona. Ar face bani frumoși de la cei care blochează zona.