- Publicitate -

Socrul mare de la nunta din Teleorman care a blocat circulaţia a ajuns în arestul Poliției [VIDEO]

Săptămâna trecută, circulația rutieră a fost blocată în localitatea localitatea Buzescu din județul Teleorman a fost blocată de un alai de nuntă. Abia după ce imaginile s-au viralizat și au scandalizat opinia publică, polițiștii au luat măsuri. VIDEO la finalul textului.

Astfel, socrul mare a ajuns în arestul Poliției, fiind acuzat că ar fi amplasat cortul şi alte ornamente în apropierea locuinţei unde a avut loc evenimentul și astfel  ar fi blocat circulaţiae drumurile publice.

- Publicitate -

Comunicatul  IPJ Teleorman:

„La data de 15 mai a.c., în urma administrării probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au dispus reţinerea uneia dintre persoanele cercetate, bărbat de 36 de ani, din municipiul Bucureşti, pentru instigare la comiterea faptei. Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul ar fi solicitat amplasarea cortului şi a ornamentelor specifice evenimentului, a scenei şi recuzitei în apropierea locuinţei din localitatea Buzescu, unde a fost organizată nunta, fapt ce a perturbat major traficul rutier. Mai mult, cortegiul nupţial, format din câteva sute de persoane, s-ar fi deplasat la o altă locuinţă de pe raza localităţii”, anunţă, miercuri seară, IPJ Teleorman.

- Publicitate -

Citește și Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea lui Iulius Iancu, antreprenorul care a transformat cafeaua la nisip în spectacolul Turkish Barista Events

Pentru Iulius Iancu, antreprenorul care deține Turkish Barista Events,...

Cum se vede Ploieștiul de sus. Un zbor deasupra orașului, în 2026

La Aerodromul Strejnic, cerul nu e limita, e doar...

Topul cartierelor din Ploiești. Care este cel mai ieftin, unde merită să locuiești [Analiză]

Orașul Ploiești s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -