Nu există acțiuni rutiere fără ca în trafic să nu fie depistați șoferi beți, drogați sau conducând fără a avea acest drept. Rezultatele controalelor în trafic, făcute de polițiștii prahoveni în ultimele 24 de ore.
Conform IPJ Prahova, la data de 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au reținut un bărbat care ar fi fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale, aflându-se la volanul unui autoturism, deși avea permisul de conducere reținut.
În fapt, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii au fost sesizați de catre conducătorul unui microbuz, despre faptul că în timp ce se deplasa in comuna Ariceștii Rahtivani, ar fi avut un eveniment rutier în urma căruia nu au fost înregistrate victime, cu un autoturism, al cărui șofer, după impact ar fi plecat de la fața locului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto în cauză, ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Ariceștii Rahtivani.
În urma interogării bazelor de date, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut.
Bănuitul a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii, iar în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ieri, 19 ianuarie, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Calea Daciei, din municipiu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Filipeștii de Pădure
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
La data de 20 ianuarie, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștrandului, din municipiu au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din municipiu.
La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, aparatul etilotest a indicat valoarea de 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Cum ți se pare subiectul?