- Publicitate -

Cifrele care dau fiori conducerii Primăriei Ploiești

La solicitarea observatorulph.ro, reprezentanții Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești au transmis situația încasărilor la bugetul local la 30 septembrie.  Așa cum se vede din tabelul de mai jos, gradul de colectare cu trei luni înainte de sfârșitul anului este de numai 52,6%! Practic, din cele 152 de milioane de lei prevăzute în proiectul de buget pe 2015, până acum au fost încasate numai 79,4 milioane.

 

Cele mai mici încasări se înregistrează la capitolele impozit pe mașini (34%) și amenzi (40%). Situația este cu atât mai critică cu cât, în ultima perioadă, consilierii locali au votat majorarea cu 12% a salariilor funcționarilor din primărie, polițiștilor locali, cadrelor sanitare, personalului de învățământ, chiar dacă vor veni fonduri și de la bugetul de stat.
Unul dintre puținii consilieri locali care au atras atenția asupra dezechilibrului dintre veniturile prognozate și cele încasate a fost Paul Palaș. Contactat de observatorulph.ro, acesta a decalarat: "Un grad de colectare de 52% cu trei luni înainte de sfârșitul anului este foarte mic și trebuie să fim foarte atenți cu următoarele rectificări pentru că dacă nu încheiem exercițiul financiar într-un echilivbru vom pierde cota de impozit pe venitul global alocată de Ministerul Finanțelor. Cred că trebuie să fim foarte atenți la cheltuieli și nu exclud o rectificare negativă de până la 30 de milioane de lei".
Reamintim că taxele și impozitele locale au fost majorate în 2013 cu 16%.

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -