spot_img
- Publicitate -

Locul unde nu trebuie să-ţi dai întâlnire la Ploieşti

Data:

ceas

Nu este nicio glumă. Sau cel puțin așa susține un ploieștean care crede că faimosul ceas de la Halele Centrale din Ploiești nu trebuie să fie dat ca reper pentru întâlniri.

- Publicitate -

De săptămâni bune, unul dintre cadranele ceasului de la Halele Centrale nu mai indică ora exactă. Prin urmare, un ploieștean recomandă ca turnul de la Halele Centrale să nu mai fie dat drept reper în cazul în care vrei să te întâlnești cu o persoană. „Riști să strici prietenii, pe motiv că ai întârziat la întâlnire. Am crezut că repararea ceasului o să dureze câteva ore. Numai că lucrul ăsta se întâmplă de săptămâni bune. Acele de la unul dintre cadranele ceasului de la Halele Centrale din Ploiești s-au oprit să mai arate ora exactă. În plus există decalaje de 5-10 minute și între celelalte cadrane ale ceasului. Prin urmare nu trebuie să-ți dai întâlnire lângă turnul Halelor Centrale. Am pățit-o. Trebuia să mă întâlnesc cu cineva aici care a invocat ca scuză că a întârziat ceasul de la Halele Centrale”, susține ploieșteanul.

Trecând peste nota hazlie, Primăria Ploiești alocă anual suma de 39.000 de lei pentru repararea ceasurilor publice de pe raza municipiului Ploiești. Suma a fost majorată anul acesta cu 7.000 de lei, anul trecut bugetul alocat pentru acest serviciu fiind de 32.000 de lei.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Unde vezi un Morgan 1986, mașina care cântărește nici o tonă

Retro Cars România, în parteneriat cu Grupul Observatorul Prahovean...

CCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai

Curtea Constituțională a României a validat primul tur al...

A nins pe Transfăgărășan. Când va fi deschis drumul

În noaptea de 8 spre 9 mai, a nins...

Invazie de șobolani pe o stradă din Ploiești

Focar de infecție pe o stradă din Ploiești. Mai...

Cum se circulă pe DN1 în Prahova. Unde sunt coloane

Traficul rutier pe DN1 în Prahova a început să...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Salarii mai mici cu 20%, la Filarmonica Ploiești

Angajații de la Filarmonica Paul Constantinescu vor primi salarii...

Paradă și spectacole, în weekend, pe Bulevardul Castanilor

Bulevardul Independenței va fi închis, în weekend, la Ploiești,...

Zone din Ploiești unde au loc plantări de arbuști și cosit iarbă

SGU Ploiești a prezentat, joi, zonele din Ploiești unde...

Director interimar la TCE Ploiești. Decizia CA a fost prorogată

TCE Ploiești are, începând de miercuri, are un nou...
- Publicitate -

Cristian Ganea, oficial, director la SC Hale și Piețe Ploiești

Oficial, SC Hale și Piețe Ploiești, societatea aflată în...

Noi demersuri pentru conectarea Văii Slănicului la gaze

Marți, 6 mai 2025, la sediul Consiliului Județean Prahova,...

Zeci de parcuri fotovoltaice, construite de primării în Prahova

Zeci de primării din Prahova speră să scape de...

Amendă de 2.000 de lei pentru moloz aruncat ilegal la Ploiești

Un conducător auto s-a convins că nu este bine...