Aleșii județeni au fost convocați, vineri, la o ședință extraordinară, prin care s-a propus aprobarea atestării bunurilor din domeniul public al județului, un prim demers pentru transferul CET Brazi și rețelei primare către Ploiești. Luni, de altfel, aleșii județeni vor fi convocați la o nouă ședință, care va avea ca obiect transferul CET Brazi și rețelei primare la Ploiești.
Proiectul de hotărâre supus, vineri, la vot face parte dintr-un șir de hotărâri de Consiliu Județean și Consiliu Local necesare pentru transferarea CET Brazi la Ploiești.
Citește și: Ședință importantă la Consiliul Județean Prahova. Primul pas pentru transferul CET Brazi la Ploiești
Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că luni, 26 septembrie, va fi convocată o nouă ședință a Consiliului Județean Prahova pentru a supune la vot „solicitarea Consiliului Local Ploiești în ceea ce privește transferul CET-ului și a rețelei primare către municipiul Ploiești”.
„Sunt convins că toată lumea o să muncească intensiv ca, la începutul lunii octombrie, să avem apă caldă”, a subliniat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Dumitru Tudone, a anunțat, totodată, că luni au fost convocați reprezentanții operatorului de termoficare, cei ai Adunării de Dezvoltare Intercomunitare Termo Prahova și aparatul de specialitate „pentru a începe operațiunea de inventariere și întocmire a procesului verbal de predare – primire a bunurilor de retur având în vedere că începând cu data de 27 septembrie operatorul de termoficare a notificat ADI că nu mai prestează.
„Atunci, noi, de luni, cel târziu marți, vom finaliza preluarea bunurilor de retur ale Consiliului Județean și, din punctul meu de vedere, dacă reușim să emitem sau mai bine spus să adoptăm hotărârea cu privire la transfer, ea va produce efecte la data la care se semnează protocolul de predare-preluare între municipiu și județ”, a precizat Dumitru Tudone, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.

Este interesant de aflat starea tehnica a activelor care vor fi transferate. Acestea vor dicta când va fi apa calda în Ploiești. Este oare Primaria Ploiești capabila sa susțină financiar operarea, mentenanta și consumurile cerute de sistemele de apa calda și termoficare??