50 de unități de învățământ nu au, înainte cu două săptămâni de începerea anului școlar, autorizație de securitate la incendiu. Prefectura Prahova nu a transmis și numele acestora.
Potrivit Prefecturii Prahova, din evidenţele actuale, la nivelul judeţului Prahova nu deţin încă autorizaţie de securitate la incendiu un număr de 50 clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ, după specificul acestora fiind structurate astfel:
– 3 colegii (internat, sală de sport şi clădirea şcolii),
– 3 licee (corpuri, clădire școală, sală sport),
– 27 şcoli primare şi gimnaziale (săli de sport, corpuri de clădiri, dar şi entitatea în ansamblu)
– 17 grădiniţe.
Până în prezent, 158 de clădiri cu destinaţia de unităţi de învăţământ au obţinut autorizaţia de securitate la incendiu, iar 625 de clădiri nu fac obiectul autorizării.
Conducerile școlilor și grădinițelor, alături de ordonatorul de credite, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență și ai Instituției Prefectului Județul Prahova, sunt în curs de autorizare/aviz privind securitatea la incendiu, astfel încât în niciuna dintre locații, copiii să nu fie puși în pericol, marea majoritate a motivelor privind lipsa avizării fiind mai degrabă de ordin birocratic.
„De menţionat este faptul că deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu maximizează riscul producerii.
Acest aspect nu exclude necesitatea obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, specialiştii fiind într-o continuă activitate de actualizare şi identificare a clădirilor care necesită autorizaţie de securitate la incendiu şi îndrumarea administratorilor acestora în ceea ce priveşte securitatea la incendiu.” au precizat reprezentanții Prefecturii Prahova.