Prefectura Prahova a anunțat, marți, că prefectul județului, Cristian Ionescu, a sesizat instituțiile competente pe tema crizei gunoaielor din Ploiești. Totodată, Prefectura a solicitat documente privind evaluarea factorilor de risc din partea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Ploiești.
„Ca urmare a adresei Primăriei municipiului Ploiești înaintată către Instituția Prefectului Județului Prahova, privind „riscul potențial la adresa sănătății și siguranței populației”, prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu a sesizat instituțiile cu competențe în domeniu și a solicitat Comitetului Local pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei municipiului Ploiești să pună la dispoziția Prefecturii documentele privind evaluarea factorilor de risc. După centralizarea tuturor informațiilor se va analiza situația la nivelul instituției și măsurile care se impun”, a anunțat, marți, Prefectura Prahova.
Reamintim faptul că, tot marți, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Ploiești a aprobat o hotărâre care prevede că s-a „constatat existența unei stări potențial generatoare de situații de urgență la nivelul Municipiului Ploiești, ca urmare a incapacității operatorului de salubritate de a colecta deșeurile menajere de la populație, în contextul epidemiologic existent”.
Mai mult, prin documentul aprobat de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Ploiești se solicită acordul Prefectului județului Prahova pentru declararea stării de alertă pe teritoriul municipiului, pe o perioadă de 30 de zile.
