Vom avea vreodată un Ploiești curat? Lipsa coșurilor stradale și lipsa de civilizație ne mențin în zona de oraș-ghenă

Deși se fac eforturi serioase pentru readucerea Ploieștiului la un standard civilizat, în urma celor care strâng mizeria vin cei care ”reîmprospătează/redecorează” peisajul. Se strânge zilnic gunoiul, dar…

Imagini surprinse de noi sau trimise de cititorii Observatorulph.ro arată o situație de care se pare că nu putem scăpa: un oraș de care continuăm să ne batem joc.

Schimbarea de la conducerea Primăriei Ploiești a venit cu un program amplu de igienizare a întregului oraș și cu o normalizarea a colaborării cu operatorul de salubritate în privința programului de colectare. Se pare că nu este suficient, dată fiind lipsa de bun simț a multor locuitori. Coșurile stradale nu sunt destinate gunoiului menajer, adus în pungi de plastic din case. Aceste pungi ar trebui să ajungă la platformele de colectare, însă imaginile surprinse chiar în centrul Ploieștiului demonstrează contrariul.

Este mai comod să iasă din locuințe sau din spațiile comerciale și să lase acele pungi lângă primul stâlp întâlnit în cale. Bonus, în această perioadă, brazii au devenit însoțitorii stâlpilor din întreg orașul. E prea greu să se deplaseze cu ei până la platforme…

De ce lipsesc coșurile stradale? L-am contactat în această dimineață pe Cătălin Ioniță, directorul Rosal: ”Pentru că sunt distruse prin spargerere sau incendiere, uneori fiind furate. Am înlocuit conform contractului rezultat în urma licitației, dar tot nu facem față ritmului de distrugere. Ba chiar am început să înlocuim coșurile din plastic, care costă 100 de lei/buc cu unele metalice, în valoare de 500 de lei, cu speranța că problema se va rezolva. Nici așa nu merge, pentru că și din acestea dispar. Echipele noastre vin zilnic să strângă gunoiul stradal, în să în urma lor apar pe străzi alte și alte deșeuri…”

L-am întrebat pe directorul Rosal dacă vede totuși vreo soluție viabilă. ”Montarea de camere stradale, însă cu o condiție. Cineva, respectiv Poliția Locală, să verifice permanent și să aplice legea. Degeaba vor fi montate astfel de camere, dacă nimeni nu va da amenzi. Nu cred că se poate altfel.”

Din păcate, deși ploieștenii civilizați sunt majoritari, este suficient și un procent mic de oameni lipsiți de bun simț pentru ca orașul să nu poată fi niciodată așa cum cei mai mulți îl doresc.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

2 COMENTARII

  1. La mine pe stradă, coșurile de gunoi (modelul verde) au fost furate chiar de gunoieri! Am văzut cu ochii mei cum l-au băgat cu totul în tomberonul lor cu roți.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău