Cum a ajuns Ploieștiul falimentar. Scandal monstru în Consiliul Local după ce liberalii i-au cerut socoteală primarului PNL Dobre

0

Efectele pandemiei Covid-19 se fac simțite în bugetul Primăriei Ploiești, care a înregistrat, lunar, venituri mai mici, nu doar din IVG, dar și ca urmare a reducerii încasărilor din taxe și impozite locale. Subiectul a stârnit un scandal în Consiliul Local, după ce alesul local PNL Gheorghe Sîrbu i-a solicitat insistent primarului PNL Adrian Dobre să explice cum de nu s-a reușit plata creditelor la bănci în ultimele luni.

Ploieștiul este îngropat în datorii. Cea mai clară dovadă este că, din cauza situației falimentare, Ploieștiul nu a reușit să plătească ratele pentru unul dintre creditele accesate de-a lungul timpului.

Totul a ieșit la iveală după ce alesul local PNL Gheorghe Sîrbu a solicitat insistent să i se explice de ce Ploieștiul a ajuns în incapacitatea de a plăti ratele la bănci în lunile martie și aprilie, fix pe perioada în care la nivel național ne aflam în stare de urgență.

Citește și: Stare de urgență. Criza Covid-19 la Primăria Ploiești, efect de bumerang în bugetul local

Lucrurile erau previzibile de multă vreme, având în vedere situația generată de pandemie. Trimiterea în șomaj și chiar pierderea unor locuri de muncă a condus, implicit, la un nivel mai mic de venituri când vine vorba despre impozitul pe venitul global (IVG), dar și ca urmare a încasărilor mult mai mici din taxe și impozite. Din păcate, pe perioada stării de urgență, în lipsa semnalelor care puteau fi observate chiar și de un necunoscător în domeniul finanțelor, au lipsit măsurile concrete pentru reducerea cheltuielilor.

Circ și discuții cu patos…

Subiectul a trezit o serie de reacții în Consiliul Local Ploiești, în momentul în care aleșii locali au analizat propunerea primarului Adrian Dobre cu privire la modificarea clauzelor de rambursare a liniei de finanțare din contractul de credit cu BCR, în condițiile în care banca a acceptat o perioadă de grație de șase luni, costul suplimentar, potrivit președintelui de ședință, fiind de peste 30.000 de euro.

Propunerea a venit în contextul în care municipalitatea risca să rămână fără lichidități în momentul în care ar fi achitat banii aferenți ratelor.

Consilierul local Gheorghe Sârbu a intervenit și a solicitat socoteală de ce nu au fost achitate ratele pe lunile martie și aprilie, pentru bănci. Iar de aici până la transformarea ședinței într-un circ a fost doar un pas, pentru că s-a ajuns la situația ca un consilier PNL să îi ceară explicație primarului PNL Adrian Dobre.

„Eu sincer aș propune prorogarea acestui proiect ca să-l fundamentăm cum trebuie”, a susținut Gheorghe Sârbu, consilierul PNL, care considera că „ne jucăm cu banii ploieștenilor”.

Întreaga situație a fost catalogată de social-democrați ca fiind „un moment istoric”, în condițiile în care proiectul era inițiat de primarul PNL Adrian Dobre, iar principalii „contestatari” erau fix aleșii liberali.

Având în vedere situația, președintele de ședință i-a solicitat un punct de vedere inclusiv liderului grupului PNL, Gheorghe Popa, care a susținut că nu ar strica o amânare a proiectului, pentru o analiză mai atentă după ce municipalitatea ar primi sumele aferente de la Telekom, care trebuie să plătească, eșalonat, o datorie de aproximativ 80 de milioane de lei către bugetul local.

Pentru social-democrați, situația legată de propunerea liberalilor de amânare a proiectului, în condițiile în care primarul PNL a inițiat demersul, nu putea trece neobservată, cu atât mai mult cu cât, financiar vorbind, Ploieștiul ar fi fost la un pas să nu mai aibă niciun pic de credibilitate, din cauza imposibilităților de plată, în fața creditorilor.

Deficit pe bandă rulantă

Consilierul local Paul Palaș a încercat să explice situația, amintind faptul că, încă din luna februarie, Ploieștiul avea un deficit de aproximativ 50 de milioane de lei.

„Că nu avem toate sumele pentru TCE, am discutat lucrurile astea în comisie, că nu avem sumele pentru SGU, că nu avem toate sumele pentru salubritate… Nu avem pentru că nu am putut să previzionăm venituri mai mari la nivelul cheltuielilor (…) Subvenția – avem 21 de milioane la subvenție și avem deja facturi emise de 40 de milioane… Lucrurile sunt foarte serioase. În plus față de aceste lucruri pe care le cunoașteți sau pe care le presupun că le cunoașteți vă informez că în luna martie, în luna aprilie și în luna mai din cotele de IVG, impozitul pe venit, ce ni se cuveneau conform bugetului pe care noi l-am adoptat, în fiecare lună noi trebuia să încasăm 20 de milioane de lei. În realitate, în fiecare lună am încasat 17 milioane de lei. Asta înseamnă că suntem pe un deficit de 9 milioane de lei în trei luni pe IVG”, a explicat consilierul local Paul Palaș situația extrem de dificilă a Ploieștiului.

Momentul adevărului

Totul a culminat cu intervenția primarului Adrian Dobre, care, de data aceasta, a prezentat situația cumplită în care se regăsește Ploieștiul la capitolul venituri.

„Ceea ce a prezentat domnul Palaș este o realitate cu care ne confruntăm. Cred că domnul Sîrbu, este de atâta timp în Consiliu Local a votat acele hotărâri de Consiliu Local prin care s-au aprobat aceste credite de-a lungul timpului și pe care noi le plătim astăzi. Asta ca prim aspect. De asemenea, fiind în Comisia de buget, finanțe, cred că domnul Sîrbu ar trebui să știe, la ora actuală, care sunt încasările. Am văzut că domnul Palaș a prezentat încasările pe IVG. Aș spune că sunt corecte, mai puțin pe luna martie… Noi când de obicei încasăm între 22 – 24 milioane de lei și noi în luna martie am încasat cu aproape 8 milioane de lei mai puțin. Dar aș vrea să vă spun altceva. La taxe și impozite locale am încasat în luna ianuarie 10 milioane de lei, în februarie aproape 15 milioane de lei și în luna martie aproape 20 de milioane. În luna aprilie am încasat 3 milioane de lei”, a susținut, în timpul ședinței Adrian Dobre, primarul Ploieștiului.

Într-un final, proiectul legat de perioada de grație de șase luni pentru rambursarea creditului la BCR a fost aprobat.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău