- Publicitate -

Încep lucrările la giratoriul de pe centura de Vest a Ploieștiului, în dreptul benzinăriei Lukoil

giratoriu4.jpg

Până la sfârșitul acestei luni, CNAIR va începe lucrările de amenajare a unui sens giratoriu pe Centura de Vest a Ploieștiului, în dreptul stației de carburanți Lukoil.

Pe perioada lucrărilor, traficul în zona șantierului va fi parțial restricționat, autoritățile județene avansând luna august ca termen de finalizare a investiției finanțată de la bugetul de stat. 

- Publicitate -

După ce acest sens giratoriu va deveni funcțional, accesul din DN 1, spre Ploiești, în dreptul magazinului Metro, va fi închis, aici producându-se nenumărate accidente rutiere.

O altă investiție care va crește siguranța traficului rutier pe centura Ploieștiului va fi pasajul denivelat peste DN1 (centura de vest) la intersecția DJ 101 I și Strada Buda.

- Publicitate -

Președintele CJ Prahova a anunțat că s-a finalizat studiul de fezabilitate, urmând să fie scoasă la licitație proiectarea și execuția investiției finanțată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2.

Constructorul desemnat pentru realizarea podului va avea termen de execuție 12 luni de la ordinul de începere al lucrărilor.

 

 

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Show-ul aviatic de la Strejnicu, 30 mai. Tot ce trebuie să știi despre program

Pe 30 mai, pe Aerodromul Strejnicu, va avea loc...

Se surpă trotuarul în dreptul unei școli din Ploiești. Pericol pentru elevi

Trotuarul din dreptul Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, situată...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -