Bătaie ca-n filme în intersecţia din zona Cioceanu. Un bărbat poreclit Luceafăr s-a certat cu Matei Leonard, în stradă. Motivul: Matei l-a salutat pe un duşman de-al lui Luceafăr. De aici scandalul. Conform spuselor unui martor, Matei a spart geamul unui magazin şi a luat un ciob cu care a vrut să-i ia gâtul lui Luceafăr. Acesta din urmă, proaspăt ieşit din puşcărie şi mult mai antrenat l-a bătut pe Matei care a reuşit să fugă în curtea casei sale. Şi-a alertat părinţii şi, în grup, au ieşit la bătaie care cu ce a apucat: Matei cu o furcă, tatăl cu un topor şi mama cu un cuţit. Ghinion şi de data aceasta, Luceafăr l-a bătut din nou pe Matei, care a leşinat după ce a fost dat cu capul de câteva ori de gard. Nici părinţii nu au scăpat de pumnii şi picioarele lui Luceafăr, care s-a potolit doar când la faţa locului au sosit autorităţile. Matei a fost internat de urgenţă la spital iar acum anchetatorii fac cercetări pentru a stabili vinovăţia fiecăruia.
UPDATE 19.08.2010
Polițiștii sosiți la fața locului i-au luat pe sus pe scandalagii și i-au dus la sediu pentru audieri. Conștienți de pericolul social al faptelor comise, anchetatorii au întocmit tuturor țiganilor dosare penale pentru lovire, distrugere și ultraj contra bunelor moravuri. Au emis și mandate de reținere pentru o perioadă de 24 de ore apoi i-au dus pe infractori în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Cu toate acestea magistrații au decis că cei implicați în răfuială nu trebuie să ajungă după gratii și au dispus cercetarea acestora în stare de libertate.
