Cu toate că parcarea supraetajată de pe strada Cuza Vodă a fost recepționată de câteva luni, șoferii se încăpățânează să-și lase mașinile pe carosabil.
Zilnic pe strada Cuza Vodă sunt „parcate” pe avarii mai multe mașini. Cu toate că pe aceeași stradă Primăria Ploiești a investit aproximativ 2.5 milioane de euro într-o parcare supraetajată, creând astfel 344 de locuri pentru șoferi, aceștia preferă să-și lase mașinile la întâmplare.
- Publicitate -
Tariful propus de Primăria Ploiești pentru o oră de parcare este de 2 lei. Vă reamintim că la scurt timp de la recepționarea parcării mai multe zile la rând șoferii nu au parcat în spațiul special amenajat, aceștia alegând să-și lase mașinile pe partea carosabilă, blocând o bandă de circulație.
