Pentru că nu vor avea ce beculețe să aprindă de sărbători, propun ca viceprimarul Teodorescu și directorul SGU să aprindă câte o lumânare. Au reușit "performanța" să îngroape un oraș…
După ce s-au făcut de râs în 2013 montând o veioză pe post de brad eco, autoritățile din Ploiești o comit mai grav în 2015: au lăsat orașul fără iluminat ornamental.
Fuga de responsabilitate este penibilă, indiferent că vina aparține executivului Primăriei, RASP sau SGU. În opinia ploieștenilor, toți cei cu drept de semnătură sunt vinovați și ar trebui să-și dea demisia. Evident, acest lucru nu se va întâmpla.
Vrând să arunce pisica moartă în ograda viceprimarului Teodorescu, directorul SGU Ploiești, Donald Constantin (nu râdeți, așa îl cheamă pe cetățean) postează pe pagina de Facebook a societății pe care o conduce și este premiat cu echivalentul a 10.000 de euro vreo 2000 de semne în care explică cum el a vrut, dar nu s-a putut.
Exact ca-n telenovele, își încheie confesiunea virtuală astfel: "Pe această cale, vreau să îmi exprim dezamăgirea pentru că şi eu, la rândul meu, am copii şi regret că băieţii mei şi ceilalţi micuţi nu se vor bucura de iluminatul festiv în Ajun de Moş Nicolae" (textul integral și reacția violentă a ploieștenilor AICI).
Pe această cale aș vrea să îmi exprim și eu disprețul pentru el, Teodorescu și toată șleahta din Palatul Administrativ.
P.S. Vreți beculețe? Încercați la Albești, Mizil, Băicoi, Blejoi, adică în celelalte 103 localități din Prahova.
La Ploiești atât au putut incompetenții: să nu facă nimic!
