Urmărind ieri cum zeci de elevi din Ploiești ajung la spital după ce au băut laptele primit de la școală, m-am întrebat cum aș fi reacționat dacă învățătoarea m-ar fi sunat că băiatul meu este pe perfuzii, la spital? Trecând peste șocul emoțional, solicit public, în calitate de părinte, o anchetă serioasă din partea instituțiilor abilitate (Consiliul Județean, Prefectura, DSV, OPC, Poliție, Parchet) din care să reiasă clar, cu nume și prenume, cine sunt vinovații care au pus în pericol sănătatea copiilor noștri?
Odată identificate, persoanele și/sau firmele respective să fie demise/închise pentru că un astfel de accident nu poate fi sancționat cu un avertisment sau o amendă penibilă.
Știți cât costă producția, transportul și distribuția pachetului de alimente (lapte și corn) livrat în școlile din Prahova? 0,96 de lei pentru elev. E mult, e puțin? Habar n-am.
Ce știu însă este că impunerea drept criteriu câștigător al prețului cel mai scăzut când faci o licitație ai cărei beneficiari sunt peste 70.000 de elevi este o mare PROSTIE!
Dacă în caietul de sarcini laptele ar fi figurat drept UHT (ultrapasteurizat), cel puțin 37 de elevi nu ar mai fi ajuns la spital. Probabil, prețul plătit de autorități pentru lapte ar fi fost mai mare cu cel mult 30 de bani. Sănătatea copiilor este însă neprețuită!
Așadar, domnilor politicieni care ocupați funcții de conducere în instituțiile menționate anterior sunteți obligați să faceți lumină în acest caz!
