Ieri, 37 de elevi de la mai multe școli din Prahova au ajuns la spital, după ce au băut laptele primit la școală. Observatorulph.ro a contactat mai mulți medici privind siguranța acestui produs. Cu toții au recomandat consumul de lapte ultrapasteurizat (UHT) pentru că riscul îmbolnăvirii elevilor este zero. acest tip de lapte poate fi păstrat la temperatura camerei până la șase luni datorită procesării la temperaturi ridicate.
Medicii susțin că producătorul nu are nicio vină în astfel de cazuri dacă laptele școlar, în cazul de față produsul se numește Muuna, pasteurizat și produs de Ecolact, nu a fost păstrat la condițiile recomandate: 2-6 grade. "Întreruperea barierei frigorifice, chiar și pentru o perioadă redusă de timp, poate transforma laptele simplu pasteurizat într-unul periculos pentru consum" susțin la unison pediatrii contactați de observatorulph.ro.
Observatorulph.ro a scris despre acest subiect aici: Cât de sigur este laptele primit de elevii prahoveni? Detaliul care îl face periculos
Diferenţa între laptele ultrapasteurizat şi laptele pasteurizat
Potrivit informațiilor postate pe site/ul unui important producător de lapte din România pasteurizarea, procedeu inventat de Pasteur, implică încălzirea laptelui la 72-75 grade Celsius, cu un timp de menţinere de 15-20 secunde înainte ca acesta să fie răcit. Laptele pasteurizat are un termen de valabilitate de 5-15 zile dacă a fost refrigerat corespunzător pe timpul transportului şi distribuţiei.
În schimb, prin ultrapasteurizare, laptele este expus timp de numai 2-4 secunde la o încălzire intensă, în intervalul de 135 – 150 grade Celsius. Procedeul UHT (Ultra High Temperature) este un proces continuu ce are loc într-un sistem închis, prevenind recontaminarea produsului cu microorganisme purtate de aer. Produsul trece printr-o succesiune rapidă de etape de încălzire şi răcire. Umplerea aseptică este o parte integrantă a procesului prin care se evită recontaminarea. Rezultatul final este un produs care până la desigilare, poate fi păstrat timp de aproximativ şase luni fără a fi necesară refrigerarea.
Ce este laptele UHT
Laptele UHT este un lapte controlat sanitar-veterinar, trecut printr-un tratament termic special (ultrapasteurizare sau Ultra High Temperature) prin care sunt distruşi germenii şi se păstrează vitaminele şi nutrienţii. În absenţa activităţii microbiene şi a pre-sterilizării ambalajului, laptele nu mai este atât de perisabil: prin ultrapasteurizare, durata de valabilitate a produsului alimentar este prelungită, nefiind nevoie de conservanţi. Temperatura depăşeşte punctul de fierbere (135-150 grade C), dar timpul este foarte scurt: 2-4 secunde). Această etapă foarte scurtă de încălzire-răcire distruge microbii şi microorganismele şi asigură păstrarea vitaminelor şi proteinelor, spre deosebire de fierberea obişnuită pe aragaz a laptelui crud care nu distruge toţi germenii patogeni, în schimb distruge valoarea nutritivă. Termenul de valabilitate variază între 3-6 luni, în funcţie de calitatea laptelui colectat din ferme (o derivată a igienei folosite în timpul mulsului, pe lângă condiţiile de manipulare şi păstrare până la momentul recepţiei în fabrică). După desigilarea cutiei, laptele UHT trebuie să fie ţinut la frigider şi consumat în următoarele 3 zile.
