- Publicitate -

Ce îi aşteaptă, la iarnă, pe ploieştenii de la bloc VIDEO

Aseară, în emisiunea Direct la subiect, difuzată de Wyl TV, a fost invitat Mihai Dogaru, directorul comercial al Veolia Energie Prahova (ex Dalkia Termo Prahova)

Aseară, în emisiunea Direct la subiect, difuzată de Wyl TV, a fost invitat Mihai Dogaru, directorul comercial al Veolia Energie Prahova (ex Dalkia Termo Prahova). Acesta a declarat că operatorul este pregătit din punct de vedere tehnic pentru sezonul de iarnă, chiar și în eventualitatea unei crize a gazelor.

Iată principalele declarații ale reprezentantului companiei de termoficare:
– suntem pregătitți să furnizăm energie termică la standardele de calitate cu care i-am obișnuit deja pe ploieșteni. Numai anul acesta am investit din fonduri proprii 5,3 milioane de lei în rețea și 2,5 milioane de lei în centrala de la Brazi
– în cazul unei crize a gazelor avem suficiente stocuri de păcură pentru ca livrarea energiei termice către populație să nu fie afectată
– am solicitat încă din 2014 o majorare a tarifului la gigacalorie cu până la 12%. Tariful nu a mai fost actualizat din 2011 deși, potrivit contractului de concesiune, se poate face acest lucru și de două ori pe an. Dosarul a fost complet din moment ce ANRSC ne-a dat aviz favorabil. Nu puteam introduce facturile de gaze din 2015 pentru o solicitare aferentă anului trecut. Prețul gazelor pentru utilizatorii casnici, categorie la care ne încadrăm și noi, a crescut din 2011 până în prezent semnificativ, iar noi nu putem acumula pierderi la nesfârșit
Citește și Sfaturi pentru ploieştenii care stau la bloc, înaintea sezonului rece
– legislația prevede acordul operatorului de termoficare pentru debranșare pentru a nu se produce dezechilibre în sistem. Din punct de vedere economic, cel mai eficient rămâne sistemul centralizat de încălzire. Cei care își montează centrale de apartament, pe care le țin mai mult închise, beneficiază de transferul termic de la vecini. Indiferent cât de sigure sunt prezentate de producători centralele de apartament, riscul unui incident rămâne, mai ales că mulți proprietari nu mai fac reviziile prevăzute de legislație pe perioada de utilizare
– orice client poate face o solicitare la noi pentru a verifica dacă administratorul plătește la timp facturile de energie termică
– noi nu putem interveni în modul de calcul al întreținerii, dar dacă există dubii referitoare la valorile facturate le stăm la dispoziție asociațiilor de locatari. Suntem verificați permanent de RASP și ANRSC
VIDEO Înregistrarea emisiunii Direct la subiect, difuzată de Wyl TV pe 21 septembrie

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -