Consilierii locali vor dezbate miercuri proiectul privind gestionarea câinilor cu şi fără deţinător din municipiul Ploieşti. Documentul prevede obligația proprietarilor să-și declare și să-și sterilizeze câinii, altfel trebuie să achite o taxă de 200 de lei, dar și sancțiuni alte sancțiuni.
Potrivit proiectului, constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:
1 neplata taxei anuale pentru animalul deţinut nesterilizat, care a împlinit vârsta de 6 luni, în condiţiile stipulate în prezenta hotărâre, cu amendă de la 500 la 1000 lei;
2 neînregistrarea gestaţiilor şi fătărilor, în condiţiile stipulate în prezenta hotărâre, cu amendă de la 3000 la 5000 lei;
3 impiedicarea prin orice mijloace a participării reprezentanţilor organizaţiilor pentru protecţia animalelor interesate la acţiunile prevăzute la art. 7 alin. (2), cu amendă de la 4000 la 5000 lei, dacă legea nu prevede altfel.
Obligațiile proprietarilor de animale de companie din Ploiești. Lista taxelor:
Deţinătorii au obligaţia sterilizării şi identificării animalelor cu vârsta de peste 6 luni după cum urmează:
a) într-un interval de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri fie în cadrul unui cabinet veterinar ales de aceştia fie de către medicii veterinari contractanţi ai activităţilor menţionate la art. 3 alin. (1) lit. a).
b) Persoanele care devin deţinători de animale după 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, au obligaţia să-şi sterilizeze animalele cu vârsta de peste 6 luni în termen de 30 zile după dobândirea acestei calităţi.
c) Deţinătorii trebuie să facă dovada sterilizării şi identificării fie printr-o adeverinţă, în conformitate cu art. 5 alin. (6) lit. d, fie prin menţionarea efectuării acestor acţiuni în carnetul de sănătate animalului, de către medicul veterinar.
d) Deţinătorii au obligaţia să anunţe la Primăria Ploieşti sau la un medic veterinar de liberă practică care are contract de colaborare cu primăria Ploieşti înstrăinarea, pierderea sau decesul animalului, în termen de maxim 10 zile de la producerea evenimentului în vederea modificării corespunzătoare a bazei de date.
(2) Vor fi exceptate de la obligativitatea sterilizării următoarele categorii de animale:
a) animalele la care starea de sănătate nu permite intervenţia chirurgicală, aspect dovedit prin diagnostic şi certificat medical eliberat de medicul veterinar;
b) câinii utilitari;
c) animalele pentru care deţinătorul plăteşte o taxă anuală în conformitate cu alin. (3).
(3) a) În cazul în care deţinătorul nu şi-a sterilizat animalele deţinute in termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, acesta va plăti o taxă anuală la Primăria municipiului Ploieşti într-un cuantum de 200 lei per câine nesterilizat, cu excepţia deţinătorilor ce fac obiectul alin. (2) literele a) şi b).
b) Crescătorii precum şi ceilalţi deţinători de animale au obligaţia de înregistrare a gestaţiilor, precum şi, în termen de 5 zile, a fătărilor, prin intermediul medicilor veterinari de liberă practică.
c) Pe lângă taxa per câine nesterilizat fiecare deţinător va plăti la Primăria municipiului Ploieşti o taxă de 300 lei pentru fiecare generaţie de pui.
d) Pentru femelele fără valoare chinologică nu sunt admise mai mult de două fătări.
Model de adeverință pentru proprietarii de animale de companie


