Mircea Dridea, simbolul Petrolului, a asistat la ultimele meciuri ale ploieștenilor și a tras o concluzie amară, în ceea ce privește situația clubului fanion al prahovenilor. La 89 de ani, împliniți în aprilie, seniorul fotbalului ploieștean a vorbit deschis pentru Observatorul Prahovean despre cum vede domnia sa starea fotbalului ploieștean.
Din articol
Reporter: Domnule Dridea, cum s-a văzut finalul de campionat de care a avut parte Petrolul?
Rușinos. E inadmisibil ce s-a petrecut la ultimul meci, cel cu Oțelul. Să pierzi de o asemenea manieră un meci pe care trebuia să-l câștigi…Bine, pe de altă parte, ce a fost anul acesta e continuarea la ce s-a întâmplat în ultimii ani. E ceva dureros, dar n-ar trebui să fie chiar o surpriză.
La ce vă referiți când spuneți că e o continuare a ceea ce a fost în ultimii ani?
La traseul echipei și la lipsa de stabilitate, cauzată de absența sprijinului de care ar trebui să beneficieze acest club. Eu am mai spus-o, la Ploiești, nu se vrea echipă de fotbal. Îmi pare rău, că poate vorbesc cu păcat, dar uneori parcă regret că am reînființat echipa în 2016. Noi, cei care am făcut asta, meritam mai mult. Au fost promisiuni, au venit pe lângă echipă, că o să fie, că nu știu ce, dar nimic.
Asta ar fi cauza principală a prăbușirii echipei?
Asta e cauza de fond. Eu nu mă bag să analizez jocul echipei însă când ai fluctuațiile acestea de lot nu poți forma o formație competitivă. Pleacă cei mai buni jucători, vin alții, prea mulți fotbaliști în vârstă. Toate acestea vin din lipsa de stabilitate.
La ce a jucat, echipa a avut un public bun
Nici publicul nu pare a mai fi același…
Domnule, la ce a jucat Petrolul, am avut un public bun. Eu am mai fost la meciuri și am văzut oameni cu familii, cu copii mai mici sau mai mari, care nu au cunoscut faima Petrolului din anii de glorie, dar totuși vin la meciuri, și sunt petroliști. Deci spiritul echipei există, deși rezultatele nu au fost cele dorite.
Vă place cineva din actualul lot?
Îmi place Tommi Jyry, mijlocașul finlandez. Își face treaba în același ritm, indiferent de situație. E un jucător harnic și disciplinat.
Vi se pare că echipa e prea bătrână?
Păi eu am 89 de ani. Ca să folosesc cuvântul bătrân trebuie să mă refer la cineva mai mare ca mine.(n.r. râde). Echipa a fost uzată. La ce s-a întâmplat la ultima etapă, noi, toți prahovenii, ar trebui să punem câte un leu să le dăm celor de la Metaloglobus, ca semn de mulțumire. Înțelege-și ce vreau să zic, nu e o jignire pentru această echipă, ci mai degrabă o rușine pentru noi.
În Prahova sunt numai lupte politice
Ați spus că nu se vrea fotbal la Ploiești. Cine nu vrea?
Cine poate să facă. Chiar așa, de atâția ani, să nu se găsească o persoană cu putere politică, care să facă ceva pentru Petrolul? Legal, nu cu șmecherii. Adică, o lege e la Ploiești și alta la Târgoviște sau Buzău? Nu mai zic de Cluj. Am ajuns să ne uităm noi ploieștenii la echipe care, conform istoriei, ar trebui să învețe de la noi?
În multe locuri din țara asta se joacă cu Consiliul Local pe piept, cu Consiliul Județean pe spate, iar la Ploiești nu se poate? Nu se poate pentru că în Prahova sunt numai lupte politice și nimeni nu e interesat de fotbal. În condițiile astea de dezinters, poate e mai bine să nu avem echipă. Orașul nu o merită.
Când erați activ la Petrolul, cum stăteau lucrurile?
Eu am fost activ la Petrolul în multe perioade. Am jucat 15 ani, nu am plecat niciodată de la echipa asta, deși puteam să joc oriunde în România la vremea aceea. Nu mai țin minte cum era când eram jucător, dar în ultimul mandat de antrenor la Ploiești, care s-a terminat în 1987, la club erau directorul general de la Brazi, de la Teleajen, de la ICRAL, de la Vinalcool. Nu le plăcea neapărat fotbalul, dar aveau o onoare și o mândrie de a ajuta echipa fanion al județului.
Chiar o datorie. Iar Petrolul de atunci nu era o echipă bogată, noi am fost mereu sărăcuți pe aici, dar avem o echipă respectată. Ceea ce nu mi se pare că mai e acum. Iar cauza principală e la noi, prahovenii, că mă includ și pe mine, deși eu am încercat de multe ori să trezesc niște energii. La un moment dat, chiar am zis că donez 100 de euro din pensia mea, timp de un an, pentru echipa asta și unii și-au dat coate.
Primăria ține un club care n-a dat un fotbalist de Divizia C în toată istoria lui
Aveți vreo variantă prin care se poate ieși din situația asta?
Variante concrete eu nu dețin, pentru că nici vârsta, nici statutul nu-mi mai permit, dar în același timp nu cred nicio secundă că nu există variante. Am văzut acum că echipa de tineret a Petrolului a jucat finala Cupei României, am vrut să merg și eu la meci, dar m-am operat săptămâna trecută de cataractă, și era complicat cu soarele. Deci, avem o echipă de tineret bună, nu? Ok, talente există, sunt în Prahova. Hai să avem grijă de ele, cu toții.
Primăria ține un club cu o echipe de fotbal, care n-au dat în toată existența lor, un singur fotbalist de Divizia C. Păi atunci care e scopul? Sport de masă, da, trebuie să existe, dar și de performanță. Mai mulți copii vin la fotbal visând să ajungă ca Gicu Grozav, să zic, decât să fugă de calculator. Cum și eu, Mircea Dridea, probabil, de fapt, nu probabil, ci sigur, am determinat mulți puști să facă fotbal. Așa ies generațiile de fotbaliști.
Apropo de Gicu Grozav, e al doilea golgheter al Petrolului all-time, după Mircea Dridea.
Bravo lui. E al doilea golgheter la vreo sută de goluri diferență față de primul. (n.r. râde). Eu cred că el și-a făcut datoria și a fost corect față de Petrolul. Are o vârstă, cu limite fizice, iar lumea așteaptă prea mult de la el.
Eu am jucat până la 34 de ani, iar în ultimul an eram mai mult o sperietoare pentru adversari. Le inspiram teamă, pentru că știau cine sunt, știau că am jucat atâția ani, că am dat atâtea goluri și că pot să mai dau oricând, deși, era clar că nu mai puteam fi același ca la 30 de ani.
Cine v-a mai plăcut de la Petrolul în ultimii ani?
Am avut aici un puști talentat, care a ajuns la Craiova, Mihnea Rădulescu. Mi-a plăcut de el, tot de aici din Ploiești. Deci sunt talente, cum spuneam, hai să avem grijă de ele. Tu, Primărie sau cei de județ, ocupă-te de grupele de copii, fă o înțelegere cu clubul, și lasă-i pe ei cu echipa mare, că toți cei care ajung fotbaliști vor reprezenta Ploieștiul, Prahova, oriunde vor ajunge. Nu e normală această ignoranță.
La Petrolul, dinamica clubului a fost în sens invers. A ajuns din nou în prima ligă, după ce a trecut printr-un faliment și s-a pornit un proiect nou, iar de acolo în loc să o ia în sus, a stagnat un timp și a luat-o invers. Indiferent cum te cheamă și cine ești, n-ai cum să asiști impasibil al asta. Să vină oameni de la București să facă echipă la Ploiești mi se pare…
Cea mai mare bucurie a mea e că mă salută lumea pe stradă
Dureros?
Fiecare socotește cum vrea. Eu am 89 de ani și am avut bani la viața mea, cât să trăiesc decent, bine, foarte bine, în funcție de perioadă. N-am nicio problemă, în afară de necazul pe care l-am avut anul trecut (n.r. i-a murit soția), mulțumesc lui Dumnezeu și părinților mei care mi-au dat această zestre biologică fără boli grave. Știți care e cea mai mare mulțumire a mea?
Că ies pe stradă și lumea mă salută. Mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată, iar ei mă salută. Sunt Mircea Dridea, care am fost la Petrolul o viață, sunt și acum cu inima, așa mă știu oamenii obișnuiți. Toți cei care pot ajuta echipa asta, cu mai mult sau mai puțin, asta trebuie să gândească. Că pot lăsa și ei în urmă ceva pentru comunitatea asta numită Petrolul, că altceva nu avem în acesta și îmi pare rău că trebuie să spun asta.
Aveți 89 de ani, mulți înainte, și doar ce ați venit din America.
Am 89 de ani și mai am un singur vis: Să prind 90 și apoi mai vedem (n.r râde). Da, am fost în America, la fiica mea, nu e ceva neobișnuit. Știu că unii spun: ce-ți mai trebuie să mergi acolo? Îmi trebuie, pentru că e fata mea, una dintre cele două, am și trei nepoți acolo. Stau în Minneapolis, mai jos de Chicago, statul Missouri. E frumos acolo, numai verdeață, doar că iarna sunt vreo două luni în care nu ieși din minus 20 de grade.
Acum doi ani am fost și la un meci din MLS, cu o echipă din Chicago. Cine s-ar fi gândit acum 60 de ani, când jucam eu, că va fi fotbal în America? Dar noi, în anii 1960, am fost cu Petrolul, într-un turneu în Indonezia, am venit prin Hong Kong și apoi pe la ruși acasă.
Vedeți, asta înseamnă să faci cunoscut numele orașului în lume. Că așa au auzit cei de acolo cine e Petrolul, că e din Ploiești, din România, și tot așa. Sportul e cea mai bună imagine.
