- Publicitate -

Junior Cup revine la Blejoi. Copiii din comună se întrec pe biciclete de Zilele Comunei

După succesul repurtat anul trecut, când peste 100 de copii de la școlile și grădinițele din comună au pedalat pentru glorie și premii, Primăria Blejoi va relua competiția de ciclism pe 12 iunie, într-o nouă ediție care se dorește a fi cel puțin la nivelul celei din 2025.

- Publicitate -

Va fi un prilej de bucurie și sărbătoare nu numai pentru concurenți, ci pentru toată comunitatea, și asta pentru că Junior Cup va deschide festivalul care marchează Zilele Comunei Blejoi.

Opt curse în program

În program sunt prevăzute opt curse: patru pentru fete și tot atâtea pentru băieți, cu start din dreptul Grădiniței Țânțăreni, pe distanțe și trasee diferite, în funcție de vârsta competitorilor.

- Publicitate -

Primii care vor pleca în Junior Cup, startul fiind prevăzut pentru ora 09:00, vor fi preșcolarii de la grădinițele și clasele pregătitoare din comună, care pot pedala pe două, trei și chiar patru roți, două mari și două mici, ajutătoare.

Vor urma, pe un traseu ceva mai lung, elevii din ciclul primar, grupați în patru curse, cu fete și băieți aliniați separat la start: clasa I și a II-a, respectiv copiii din clasele III-IV.

Ultimii vor pedala elevii de gimnaziu, pe distanța cea mai lungă.

- Publicitate -

Înscriere și premii

Regulamentul competiției este același: înscrierea se face în baza talonului. Sunt acceptați competitorii care frecventează unități de învățământ din comună sau din afara localității, condiția fiind ca unul dintre părinți să facă dovada că domiciliază în Blejoi.

Talonul va fi distribuit atât prin publicația InfoBLEJOI, cât și în toate unitățile de învățământ de pe raza comunei, cu cel puțin două săptămâni înainte de data concursului.

De asemenea, nu uitați de siguranța bicicliștilor: casca și protecțiile pentru mâini și genunchi.

- Publicitate -

Festivitățile de premiere se organizează după fiecare cursă. Pentru locul I se acordă biciclete, iar pentru celelalte poziții de pe podium, role și skateboarduri.

Pe lângă pedalat, concurenții, dar și susținătorii lor, se vor putea relaxa în parcul din curtea Grădiniței Țânțăreni, unde va fi amenajat un loc special pentru cei mici, cu ateliere de face-painting și modelaj baloane, un tobogan gonflabil și tonete cu vată pe băț, oferite gratuit de organizatori.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -