Într-o casă liniștită din Ploiești, printre saci cu făină, aluat lăsat la dospit, maia hrănită cu răbdare și miros de pâine coaptă lent, Pansy Enache a transformat o pasiune descoperită aproape întâmplător într-un adevărat stil de viață. Nu are brutărie, nu are angajați și nici nu visează la o afacere. Face pâine pentru ea și pentru familia ei și vrea să-i învețe și pe alții, gratuit, cu să-și facă acasă pâine naturală. Își petrece timpul experimentând rețete, îngrijind maiaua naturală și vorbind ore întregi despre pâinea făcută „ca pe vremuri”, cu ingrediente simple și fermentație lentă.
Din articol
Pentru ea, pâinea nu mai este doar un aliment cumpărat rapid din supermarket. A devenit un simbol al întoarcerii la lucrurile simple, la răbdare și la mâncarea făcută acasă. De câțiva ani, încearcă să îi convingă și pe alții să renunțe, măcar parțial, la produsele industriale și să redescopere gustul pâinii adevărate, făcute în propria bucătărie.

O experiență personală care i-a schimbat complet viața
Povestea ei începe însă cu mult înainte de primele pâini cu maia. În 2012, Pansy spune că a trecut printr-o experiență extrem de grea, care a făcut-o să își schimbe complet perspectiva asupra vieții, sănătății și alimentației. Atunci a început să își pună întrebări despre stilul de viață pe care îl avea și despre ceeac e consuma zilnic.
„În urma situației ăsteia, eu m-am pus pe căutat să văd care-i treaba, de ce se întâmplă lucrurile astea (bolile grave asociate hranei procesate – n.r.)”, povestește ea.
Spune că după acea perioadă a început să citească foarte mult despre alimentație, ingrediente și produse procesate. A devenit atentă la etichetele din magazine și la modul în care sunt făcute alimentele pe care oamenii le consumă zi de zi fără să își pună prea multe întrebări.
„Câți dintre noi mergem la raft și citim? 90% dintre noi cumpărăm și avem încredere că dacă-i pus la raft, ne face bine”, spune ea. Și lucrurile, în opinia ei, nu stau deloc așa…
În timp, interesul pentru alimentația simplă și naturală a devenit tot mai mare. A început să gătească mai mult acasă, să caute variante fără ingrediente procesate și să fie atentă la modul în care reacționează corpul la anumite alimente. Pâinea a fost unul dintre primele produse pe care a decis să le facă singură.

Cum a început să facă pâine în casă
În 2020, în perioada pandemiei, când foarte mulți oameni au început să gătească mai mult acasă, și ea a început să facă pâine. La început folosea drojdie și încerca diferite rețete găsite pe internet sau pe rețelele sociale.
„În 2020 am început să fac pâine cu drojdie, dar pâine în casă”, spune ea. Știa clar că, pentru maia, trebuie drojdie și zahăr. Și, o vreme, a făcut pâine cu drojdie.
Ulterior, a descoperit pâinea cu maia naturală și spune că acel moment i-a schimbat complet modul în care privește procesul de preparare a pâinii. A realizat că maiaua adevărată nu are nicio legătură cu combinațiile rapide de drojdie și zahăr pe care mulți le confundă cu fermentația naturală.

„Maiaua naturală înseamnă făină și apă. Atât”, explică ea.
A început să citească despre fermentație, despre bacteriile naturale care se dezvoltă în maia și despre modul în care pâinea era făcută înainte ca drojdia industrială să devină standard. Totul a fost însă un proces lent și plin de încercări nereușite.
Își amintește că primele pâini nu semănau deloc cu cele văzute în pozele de pe internet. Unele nu creșteau, altele ieșeau dense sau prea acide. Glumește spunând că, la început, găinile ei au mâncat foarte multă pâine stricată.
„Nu vrei să știi câte pâini au mâncat găinile mele la început”, spune ea râzând.
Cu toate acestea, nu a renunțat. A continuat să experimenteze, să observe aluatul și să înțeleagă cum funcționează fermentația naturală. Spune că pâinea cu maia nu se învață într-o săptămână și că procesul cere foarte multă răbdare. „Mi-a luat șase ani până am zis: uite măi, că merge și autodidact”, povestește femeia.
„Pâinea cu maia te învață răbdarea”
Astăzi vorbește despre pâinea cu maia aproape ca despre un organism viu. Maiaua este hrănită constant, păstrată la rece și îngrijită zilnic. Pansy explică faptul că fermentația depinde de temperatură, de tipul de făină și chiar de mediul din fiecare bucătărie. „Trebuie să adaptezi. Trebuie să înveți la ochi”, spune ea.
Procesul de preparare durează mai bine de 24 de ore. Spre deosebire de pâinea făcută rapid cu drojdie, pâinea cu maia fermentează lent, iar acest lucru schimbă atât gustul, cât și textura produsului final. „Eu o fac acum și o coc mâine. Stă mai bine de 24 de ore”, explică ea. Are recipiente în care frământă aluatul după un program strict. După fiecare frământare notează pe capac, pentru a ști exact când să o ia din nou la frămânatat.

Pansy Enache spune că pâinea cu maia nu poate fi făcută „pe fugă”. Trebuie să urmărești aluatul, să îl pliezi, să îl lași să crească și să înveți să recunoști momentul perfect pentru coacere. „Pâinea cu maia te învață să ai răbdare”, spune ea.
Pentru ea, partea cea mai frumoasă este momentul în care taie pâinea coaptă și vede alveolele mari și aerate din interior, semn că fermentația a funcționat perfect. Arată cu mândrie poze cu pâinile ei și spune că fiecare este diferită. „Te joci, faci multe modele”, povestește ea entuziasmată.

Ce spune Pansy Enache despre pâinea din supermarket
Pansy este extrem de critică atunci când vorbește despre pâinea industrială și produsele procesate din comerț. Spune că oamenii s-au obișnuit cu produse făcut erapid, fără să mai știe cum ar trebui să arate și să aibă gust o pâine adevărată.
Vorbește despre făinurile procesate, despre ingredientele industriale și despre faptul că pâinea din supermarket este făcută pentru producție rapidă și termen mare de valabilitate.
„Trebuie să ne întoarcem la vremurile simple. Să mănânci simplu, cum mâncau bătrânii noștri”, spune ea.
Își amintește de copilăria petrecută în jurul bunicilor, care făceau pâine în casă, în covată de lemn. Copiii erau puși să adune resturile de aluat și să facă turte mici care erau lăsate la uscat. „Bunicii noștri făceau pâine în casă”, spune ea nostalgic.

Crede că oamenii au pierdut legătura cu mâncarea simplă și cu procesele naturale de preparare a alimentelor. Tocmai de aceea încearcă să îi convingă pe cei din jur să gătească mai mult acasă și, cel mai important, să înțeleagă ce pun în farfurie.
Nu vrea o afacere. Vrea doar să îi învețe pe oameni
Deși face pâine aproape în fiecare săptămână și primește constant mesaje de la oameni interesați, femeia spune că nu își dorește să transforme totul într-o afacere. „Eu nu fac asta pentru bani. Mie îmi place ce fac”, spune ea.
Mai important pentru ea este faptul că poate împărtăși ceea ce a învățat în ultimii ani. A publicat pe Facebook pâinea pe care o face pentru ea și familia ei și le-a spus oamenilor că îi poate învăța gratuit să facă pâine cu maia acasă.
„Îți dau din timpul meu, te învăț, cu plăcere, fără bani”, spune Pansy, din dorința de a educa oamenii să se hrănească sănătos.
Le explică tuturor cum să își facă maiaua, cum să o hrănească și cum să își organizeze timpul astfel încât să poată coace o dată sau de două ori pe săptămână. Spune că pâinea cu maia nu înseamnă neapărat ore întregi de muncă. Cele mai importante în proces sunt organizarea și răbdarea. „Dacă îți organizezi bine timpul, poți”, afirmă ea cu convingere.

Totuși, observă că foarte puțini oameni sunt dispuși să își facă timp pentru a învăța procesul complet. Mulți îi scriu, spun că sunt interesați, dar apoi renunță justificând lipsa de timp. „Muncesc ca apucații”, spune ea despre oamenii care ajung să trăiască mereu pe fugă. „Și, într-un final, ce obțin? Câștigă bani pe care, mai apoi, îi dau la doctor…”, afirmă ea cu tărie.
O pasiune care îi ocupă viața
Astăzi, viața ei se împarte între pâine, grădină și casa de la țară. Lunea pregătește aluatul, marțea coace pâinea, iar în restul săptămânii merge la grădină și la păsările pe care le crește.
Face pâine albă, integrală, cu secară sau semințe și spune că fiecare tip are personalitatea lui. Uneori coace pentru familie, alteori pentru prieteni sau pentru oamenii care vor să guste pentru prima dată pâine cu maia adevărată. Dar cel mai mult își dorește să îi învețe pe alții să facă pâine adevărată. Speră ea că poate, așa, lumea din jurul ei va fi mai sănătoasă.
Pentru Pansy Enache, totul a pornit dintr-o nevoie personală de a înțelege mai bine ce înseamnă alimentația și sănătatea. În timp, pasiunea pentru pâinea cu maia a devenit însă și o formă de a-i ajuta pe ceilalți să redescopere gustul pâinii făcute lent, în casă, exact cum și-l amintește ea din copilărie. „Și, în plus de asta, eu iubesc ce fac!”, mărturisește ea și, în ochi, i se citește bucuria.

Pansy pune suflet și energie pozitivă în fiecare pâine pe care o coace, în fiecare frământare și în fiecare aranjament. Îi place să se joace, iar pâinea ei este pe cât de gustoasă, pe atât de arătoasă. Pentru cei care vor să afle mai multe despre pâinea cu maia naturală, Pansy poate fi contactată pe Facebook. Răspunde cu drag la fiecare întrebare care poate ajuta un om să mănânce mai sănătos și care vrea să schimbe ceva în alimentația lui bazată pe produse procesate.
