O explozie s-a produs joi, 14 mai, la o hală din Târgoviște, județul Dâmbovița. Peste 40 de persoane au părăsit clădirea, iar o persoană a fost transportată la spital.
UPDATE: Potrivit ISU Dâmbovița, la locul intervenției a sosit un echipaj CBRN din cadrul ISU Argeș pentru verificări în interiorul halei. „În urma măsurătorilor s-a stabilit că nivelul concentrației de substanțe nu depășește limitele de siguranță”, a precizat ISU Dâmbovița.

Știre inițială
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița, pompierii militari au fost solicitați să intervină joi, la ora 09:47, în urma unei explozii neurmate de incendiu, produsă la o hală aparținând unui operator economic de pe strada Laminorului, din municipiul Târgoviște.
„Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o autospecială SMURD”, a precizat ISU Dâmbovița.
Un număr de 44 de persoane s-au autoevacuat. „O persoană care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare a fost asistată medical și transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare”, a mai transmis ISU Dâmbovița.
La fața locului, pompierii militari desfășoară măsuri pentru realizarea unui perimetru de siguranță și evaluarea riscurilor. Momentan, autoritățile nu au precizat care a fost cauza exploziei.
