Atunci când trebuie să schimbi ceva în casă, și chiar nu te mai poți prevala de expresia: „lasă, că merge și așa”, este acel moment când ți se pare că vei intra în șantier și nu vei scăpa prea curând. Mai mult decât atât, cel puțin noi, am avut parte în ultimii ani de zile numai de „meseriași” care, deși mulți au făcut treabă bună, a fost chinul de pe lume până au terminat. Nu așa s-a pus însă problema cu Sicoplast Termo SRL…
Ba că nu au timp să vină în ziua în care au promis, ba că mai trebuie nu știu ce în plus: „Păi, de unde era să știm, doamna, că e atâta mizerie sub parchet?!!?”, așa că, per total, orice experiență cu reparații în casă, sau alte asemenea, se transforma într-un coșmar.
Astfel, în momentul în care ni s-a spart un geam de la balcon și ne-a fost evident că nu mai putem amâna înlocuirea geamurilor vechi, pe cornier, cu termopane, ne-a luat amețeala. Știam, sau, de fapt, ne imaginam ce urma să se întâmple. „Stai că vin miercuri. Stai că nu mai vin. Vin vineri. Stai că nu mai pot. Costă atât. Stai că s-a mărit prețul”, și alte asemenea. În plus, la cât de mare este balconul nostru, ne imaginam că vom sta cel puțin 5-6 zile cu șantier în apartament.
Cu toate acestea, „când trebuie, trebuie”, și chiar nu mai era de amânat. Deja situația de la noi de pe balcon devenise periculoasă. Așa că ne-am apucat, fără tragere de inimă, să întrebăm în stânga și-n dreapta o recomandare pentru cineva care „pune termopane”.
Prețul decent pentru complexitatea lucrării
„Am eu un prieten care are firmă de termopane. Lucrează bine, are prețuri corecte, îți pot da numărul de telefon să pui o întrebare”, am primit, la un moment dat, răspuns de la un amic.
Cum alte variante nu aveam, am sunat la numărul dat, și am explicat de unde aveam numărul și ce avem nevoie pentru balcon.
Citește continuarea pe www.recomandpe.ro.
