Traficul rutier va fi restricționat, în acest weekend, pe mai multe străzi din municipiul Ploiești, ca urmare a desfășurării Procesiunii de Florii și a evenimentelor dedicate Paștelui catolic.
Astfel, sâmbătă, 4 aprilie, Protoieria Ploiești Sud a solicitat restricționarea circulației auto, începând cu ora 17:00, pentru desfășurarea procesiunii de Florii.
Restricțiile vor fi instituite pe Bulevardul Independenței și pe Bulevardul Republicii, pe câte o bandă de circulație pe o singură bandă, pe sensul spre giratoriul de la Caraiman.
Traseul procesiunii va fi: Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” – strada Maramureș – Bulevardul Independenței – Palatul Administrativ – Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” – Bulevardul Republicii – Biserica „Sfântul Vasile”. La eveniment sunt așteptați să participe sute de preoți și credincioși. (Detalii AICI).
Restricții de trafic, pe strada Ștefan cel Mare, de Paștele catolic
În același weekend, vor fi impuse restricții de trafic și în contextul celebrării Paștelui catolic. Sâmbătă, 4 aprilie, în intervalul orar 21:00 – 23:30, circulația auto va fi restricționată în zona Bisericii Catolice situate pe strada Ștefan cel Mare, unde va avea loc Vigilia Pascală – Sfânta Liturghie. La eveniment sunt așteptate aproximativ 150–200 de persoane.
Primăria Ploiești a anunțat că toate modificările de circulație, fie ele provizorii sau permanente, sunt actualizate constant în aplicația Waze.
Pe durata desfășurării evenimentelor, în teren vor fi prezente echipaje ale Poliției, Poliției Locale și Jandarmeriei, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței participanților.
Citește și: Paștele Catolic: Trafic restricționat sâmbătă seara în Ploiești, pe strada Ștefan cel Mare
