- Publicitate -

Un alt șofer și-a distrus roata într-o groapă din Ploiești: „Are 20 de centimetri groapa asta, poate și mai bine”

După ce săptămâna trecută vă prezentam cum roțile a cel puțin șapte mașini au fost distruse în aproximativ 30 de minute într-o groapă de la ieșirea din Ploiești spre Tătărani, seara trecută, un alt șofer și-a avariat mașina într-un crater din oraș. 

- Publicitate -

Citește și: Crater la ieșirea din Ploiești spre Tătărani: Cel puțin șapte mașini și-au distrus roțile în aceeași seară

Bărbatul conducea seara trecută pe strada Gheorghe Doja din Ploiești un Mercedes clasa E. La intersecția cu strada Romană, în apropierea sediului Poliției Municipiului Ploiești, a intrat într-o groapă adâncă de aproximativ de 20 de centimetri și a făcut pană.

- Publicitate -

Evitarea ei a fost imposibilă în condițiile de ploaie torențială, aceasta fiind plină cu apă.

„Are 20 de centimetri groapa asta. Poate si mai bine”, susține șoferul păgubit.

Vă reamintim că că starea drumurilor din Ploiești este jalnică. În cadrul campaniei „Raportează o groapă” derulată de Observatorul Prahovean, în mai puțin de o lună, peste 500 de gropi au fost marcate de șoferi.

- Publicitate -

Citește și: Cum poți obține despăgubiri dacă ți-ai „rupt” mașina în gropile din Ploiești

Raportează o groapă

Informațiile privind gropile semnalizate de cititori vor fi transmise administratorilor drumurilor cu solicitarea de remediere.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Satul Ploiești nu este nimic altceva decât un conglomerat de blocuri cu străzi de 2 lei pline de gropi, denivelări, găuri de canal care nu sunt la nivel cu asfaltul, străzi peticite de dorei și multe cratere.. te simți de-a dreptul în anul 1900.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -