Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 08:30, pe Drumul Național 1, la intersecția cu DJ100B. VIDEO la finalul textului.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, o femeie de 58 de ani, care conducea un autoturism pe DJ100B, din direcția Balta Doamnei către DN1, în Potigrafu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani. Acesta se deplasa pe banda a doua a DN1, din direcția București către Ploiești.
În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită. De asemenea, doi pasageri din cel de-al doilea autoturism, ambii în vârstă de 23 de ani, au suferit vătămări corporale.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Din primele cercetări, șoferița ar fi provocat accidentul pentru că nu a acordat prioritate de trecere.
