- Publicitate -

Cum s-a produs accidentul din Vălenii de Munte, unde două femei aflate pe trotuar au fost lovite de o mașină

Trei femei cu vârste de 74, 72 și 26 de ani au ajuns la spital în această dimineață, în urma unui accident rutier produs în Vălenii de Munte. Două dintre victime se aflau pe trotuar, iar cea de-a treia persoană rănită este femeia care se afla la volanul unui autoturism. 

- Publicitate -

Potrivit Poliției Prahova, accidentul s-a produs pe DN1A, drumul național care străbate orașul Vălenii de Munte.

Din primele cercetări efectuate, oamenii legii au constatat că o femeie în vârstă 72 de ani, aflată la volanul unui autoturism care circula pe Drumul Național 1A, pe sensul de mers Brașov către Ploiești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a pătruns pe trotuarul pietonal aferent drumului public, unde a acroșat două femei de 74, respectiv 26 de ani.

- Publicitate -

În dinamica accidentului rutier, autovehiculul a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, amplasat în zona trotuarului pietonal.

În urma producerii evenimentului, atât cei doi pietoni, dar și conducătoarea autovehiculului, au fost transportați la unitatea medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

- Publicitate -

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -