Guvernul pregătește o ordonanță de guvern prin care va tăia parțial și chiar total proiecte de investiții de câteva miliarde de euro. Decizia vine ca urmare a reducerii bugetului alocat României de UE prin PNRR de la 28,5 miliarde de euro la 21,62 miliarde de euro.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat lista integrală a proiectelor din PNRR care vor fi afectate de reducerea bugetelor.
Cele mai mari tăieri sunt de la infrastructură rutieră (inclusiv A7, Autostrada Moldovei, care pornește de lângă Ploiești) și feroviară, construirea spitalelor regionale sau anveloparea blocurilor.
Pe listă mai figurează reduceri considerabile de bugete la programe precum Cartea de identitate electronică și semnătura digitală, Construcția de locuințe pentru tineri, Creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, Sprijinirea unităților de învățământ cu risc crescut de abandon școlar, Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi ș.a.
Lista investițiilor prin PNRR, tăiate sau reduse, poate fi consultată aici: ANEXA-12
Pe de altă parte, potrivit unui comunicat al guvernului, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán, a subliniat la o întâlnire cu primarii că nu se va opri finanțarea din PNRR pentru niciun proiect pentru care au fost începute lucrările.
”Toate proiectele aflate în lucru din PNRR, cele pentru care s-au deschis șantiere, vor merge mai departe. Informația că PNRR se oprește este falsă. Este adevărat, însă, că proiectele ale căror lucrări nu au fost demarate până acum nu vor primi finanțare din PNRR”, a explicat ministrul Dezvoltării.
De asemenea, ministrul Cseke Attila-Zoltán a menționat că se are în vedere o prioritizare a proiectelor de investiții pentru perioada 2026-2028.
