- Publicitate -

”O pensie de 11.000 de lei mi se pare mică”, spune șefa CSM

Într-o țară cu deficit uriaș, cu pensii inacceptabil de mici ale celor cu vechime integrală, obținute exclusiv pe bază de contributivitate, există în continuare venituri speciale ale unor oameni considerați a fi speciali. Cu ce sunt ei mai presus față de ceilalți și cum poate fi repusă situația pe baze echitabile este una dintre temele momentului în România.

Intrarea în magistratură este o opțiune personală. Ține de vocație, de alegerea unei meserii. Implică un amplu proces de pregătire profesională, apoi ani de practică și acumulare de experiență, pentru că vine acel moment în care un magistrat ajunge să decidă viitorul celor care au încălcat legea.

- Publicitate -

Practicate cu onestitate, profesiile din magistratură implică și o presiune psihică deloc de neglijat. Nu este însă singurul domeniu cu astfel de probleme, nu există activitate profesională care să fie perfectă, care să aibă doar avantaje și nicio grijă.

În aceste condiții, societatea a asistat de-a lungul anilor cum în magistratură au apărut veniturile mult peste ceea ce alte profesii dificile au, în plus fiind în discuție și vârsta de persionare.

- Publicitate -

Am putea spune că veniturile magistraților sunt cele de bun simț în raport cu un cost real pentru un trai decent, dar în egală măsură, dacă facem acestă remarcă, trebuie să spunem că celelalte venituri sunt inacceptabil de mici.

Cum procedăm într-o țară care produce puțin, ”sifonează” mult în sinecuri și alte avantaje personale ale celor care decid și se împrumută ca să acopere deficitul uriaș?

Acum, la presiunea publică, guvernul încearcă să găsească un echilibru, o soluție de bun simț față de contribuabilii care, până la urmă, sunt susținătorii acestor venituri.

Nu spune nimeni că nu își dorește un salariu decent, o pensie considerabil mai mare, mulți chiar meritând astfel venituri. Cu profesii extrem de solicitante pshic și fizic, sunt majoritare categoriile care nu se pot pensiona în jur de 50 de ani, mulți nemaiajungând să se bucure de acea pensie la care au contribuit o viață întreagă. În esență este vorba despre echitate.

- Publicitate -

Reacțiile venite din magistratură nu aveau cum să fie favorabile măsurilor vizate de actualul guvern, cele referitoare la modalitatea de calcul pentru pensiile din domeniu, precum și a vârstei de pensionare. Mai mult decât atât, unele reacții au fost nedemne.

Ce spune șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Elena Costache

Declarații date în cadrul unei emisiuni la postul Digi24: ”Nu putem să punem egal între magistrați și alte categorii sociale.

Ar trebui să fac un calcul mic, nu l-am făcut încă. Acum o să îmi asum și un răspuns direct – da, mi se pare puțin și o să vă spun și de ce mi se pare puțin. Haideți să vedem cât e un salariu mediu. La nivel de Curte de Apel, NET lunar: 20.000 de lei, are o virgulă… 346; Tribunal: 17.948; Judecătorie: 16.157. Să aplicăm 70% din aceste sume. Ar fi 11.309 lei pensie. În ce condiții? Ca să ieși la pensie cu această pensie, ce înseamnă? La ce vârstă? 65 de ani.

- Publicitate -

Dom’le, eu nu am nevoie să fac nimic ca judecător. Eu nu pot, după ce judec un dosar, să mă duc să îmi deschid un birou de consultanță de avocatură și să acord consultații juridice și să mai câștig niște bani.

Și atunci toată lumea a fost de acord: să nu picăm în acest păcat al comparațiilor care nu-și au rostul. Din toate punctele de vedere suntem unici, nu am de ce să mă feresc de acest cuvânt. În primul rând, omul la care faceți referire nu cred că a dat examenele pe care le-am dat noi ca să ajungem în profesie. Nu este ușor să ajungi magistrat. Nu cred că are parte de munca pe care o desfășurăm și, credeți-mă, o spun cu tot respectul față de orice om care muncește.”

Întrebată ce le transmite angajaților care lucrează până la 65 de ani, care au restricții în ceea ce privește incompatibilitatea și încasează pensii de câteva mii de lei, Elena Costache a declarat că judecătorii și procurorii sunt unici și că meseria lor este una vocațională, care implică foarte multă presiune.

Sunt argumente pe care le-a susținut și în fața Președintelui și Premierului. Unul dintre membrii CSM l-a asemănat pe Ilie Bolojan cu un măcelar, după anunțarea tăierilor. Șefa CSM spune că limbajul nu este specific judecătorilor. De cealaltă parte, președintele Nicușor Dan a spus într-o conferință de presă că la CSM este debandadă.

- Publicitate -

„Argumentele legate de justiție socială, de comparațiile cu alte segmente ale sectorului public, exact cum v-am spus, nu stau în picioare. Nu putem să comparăm mere cu pere.

Dorim să fim aduși noi magistrații pe aceeași linie din punctul de vedere al cuantumului pensiei și din punctul de vedere al vârstei de pensionare cu alte categorii sociale? Păi cum? Dacă regimul nostru de incompatibilități și interdicții, răspunderea, volumul de muncă, complexitatea, condițiile de desfășurare ale activității sunt cele despre care am făcut vorbire.

Celelalte categorii sociale se confruntă cu probleme identice? De fapt de la asta trebuie pornit, ca să poată cineva da răspunsul la întrebările dumneavoastră. Sistemul de justiție din România poate fi pus pe picior de egalitate cu orice alt segment din sectorul public, fără să nominalizăm? Repet, poate fi pus pe picior de egalitate sistem? Suntem una din cele trei putere ale statului.

- Publicitate -

Astăzi, pentru prima dată, pentru prima dată de când sunt în acest Consiliu și pentru prima dată de când sunt președinta Consiliului, de o jumătate de an, am simțit și trebuie să spun chestia asta pentru colegii mei și pentru toată lumea, că a avut loc un dialog și asta chiar m-a bucurat foarte mult între cele trei puteri”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Dragă Claudiu Vasilescu , nu e nimeni ,,special” dintre magistrați , decât
    sinistrul BOC-care a lansat acest termen , precum și adjectivul de
    pensii ,,nesimțite”pentru că la mai mult nu se pricepea . A vrut și a reușit
    să incite populația împotriva justiției și i-a reușit .Acum că situația este astfel ..
    magistrații nu a nicio vină . Sunt legi votate de Parlament care reglementează
    aceste pensii .Poate credeți că trebuie aplicat Codul Eticii și Echității Socialiste….

  2. „Dacă regimul nostru de incompatibilități și interdicții, răspunderea, volumul de muncă, complexitatea, condițiile de desfășurare ale activității” – pentru acest lucru ati primit un salariu pe masura. Iesirea la pensie nu va supune la aceleasi conditii in care ati profesat, in consecinta nici banii primiti nu trebuie sa fie mai multi decat ai unui om NESPECIAL.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -