- Publicitate -

Jocuri de noroc organizate ilegal în Prahova

Polițiștii Serviciului Economic Prahova au descins marți dimineață la trei adrese din județ, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române într-un dosar de desfășurarea, fără licență sau autorizație, a oricăror dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc.

În fapt, din probele administrate, până în prezent, a rezultat că, în perioada 2024 – prezent, două persoane ar fi desfășurat, în mod repetat, activități ce intră în sfera jocurilor de noroc, respectiv tombole online, fără a deține licență sau autorizație emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), astfel cum este prevăzut de OUG nr. 77/2009.

- Publicitate -

Aceștia ar fi promovat periodic, prin postări și transmisii video live, tombole cu premii constând în bijuterii din aur, telefoane mobile sau autoturisme, menționându-se în fiecare caz taxă de participare, cuprinsă între 10 lei și 100 de lei.

La sediul unității de poliție vor fi conduse două persoane, în vederea audierii.

- Publicitate -

Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale și criminalistic.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -