Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, marți seară, la Gherghița. În urma impactului, un bărbat de 36 de ani a fost transportat la spital.
Potrivit ISU Prahova, pompierii Punctului de Lucru Balta Doamnei au acționat în urmă cu puțin timp pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea primului ajutor calificat în cazul producerii unui accident rutier pe raza comunei Gherghița.
La locul evenimentului rutier, au fost mobilizate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
În accident au fost implicate două autoturisme și cei patru ocupanți ai acestora, toți aflați în stare de conștiență, asistați la fața locului.
Un bărbat în vârstă de 36 ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la nivelul coloanei cervicale, a fost transportat la UPU Ploiești de către echipajul SMURD pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
