- Publicitate -

Trecerea la ora de vară: 80 de trenuri afectate

Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, potrivit CFR.

„Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA informează publicul călător că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29/30 martie 2025, România va trece la ora oficială de vară.

- Publicitate -

Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00. Această modificare nu determină schimbări majore în circulația trenurilor, însă anumite trenuri de călători aflate în parcurs la ora schimbării vor înregistra ajustări sau întârzieri”, se arată într-un comunicat al companiei.

Impactul asupra circulației trenurilor va fi următorul:

  • trenurile aflate în circulație la ora 03:00 vor avea întârzieri, întrucât ora 03:00 devine ora 04:00;
  • trenurile care urmează să plece după ora 04:00 vor circula conform orarului stabilit;
  • trenurile internaționale care tranzitează granițele cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor circula conform mersului de tren valabil pentru ora de vară.

La nivel național, 80 de trenuri de călători sunt afectate de această modificare, dintre care: 35 de trenuri vor staționa pentru adaptarea la noua oră, iar 40 de trenuri vor fi afectate în parcurs.

- Publicitate -

Cinci trenuri vor fi anulate, iar un tren suplimentar va fi introdus pentru a asigura continuitatea serviciilor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Show-ul aviatic de la Strejnicu, 30 mai. Tot ce trebuie să știi despre program

Pe 30 mai, pe Aerodromul Strejnicu, va avea loc...

Se surpă trotuarul în dreptul unei școli din Ploiești. Pericol pentru elevi

Trotuarul din dreptul Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, situată...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -