Miliardarul Elon Musk a reacționat după ce Biroul Electoral Central i-a respins candidatura lui Călin Georgescu la președinția României.
”E o nebunie” a comentat Musk pe platforma sa, X, după ce a preluat mesajul unui comentator politic suedez, Peter Imanuelsen, potrivit digi24.ro.
- Publicitate -
Acesta postase următorul următorul mesaj:
„BREAKING: România i-a INTERZIS lui Călin Georgescu să candideze la preşedinţie. El a câştigat primul tur de scrutin înainte să fie anulat. Acum el conduce din nou în sondaje. Aşa că acum pur şi simplu i-au interzis să candideze. Apropo, acest lucru se întâmplă într-o ţară din UE”.
- Publicitate -
Reamintim că după decizia BEC, Georgescu a postat pe Facebook următorul mesaj:
”O altă lovitură directă în inima democrației din întreaga lume! Un singur mesaj mai am: dacă democrația din România va cădea, întreaga lume democratică va cădea! Aici este doar începutul. Este atât de simplu! Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”
