Un incident grav s-a petrecut, sâmbătă seară, în zona Gării de Sud din Ploiești. O femeie a fost bătută, sub privirile trecătorilor, de soțul său.
Potrivit IPJ Prahova, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că între tânără de 17 ani și soțul acesteia, de 25, ambii din comuna Râfov ar fi izbucnit un conflict, în timp ce se aflau într-o stație de autobuz din zona de sud a municipiului Ploiești, privind custodia copilului pe care cei doi îl au împreună.
Ulterior, conflictul a degenerat, bărbatul lovind-o pe tânără și i-a distrus telefonul mobil, aruncându-l în stradă.
Femeia nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii, ocazie cu care a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând că există risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii ordinul de protecție provizoriu.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.
