Scandal în Ploiești, zona Malu Roșu. Polițiștii, sesizați prin 112, au intervenit la un conflict între două persoane de sex feminin. O altă persoană, un bărbat, participant la conflict, ar fi avut asupra sa potrivit IPJ Prahova, o armă albă, mai exact un cuțit. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Pe 28 aprilie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că pe strada Malu Roșu din municipiu, are loc un conflict între două persoane, iar un bărbat aflat cu acestea ar avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător.
În baza sesizării, s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, precum și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și specialiști ai Serviciului Român de Informații.
Din verificări, s-a stabilit faptul că la fața locului a avut loc un conflict între două femei cu vârstele de 19, respectiv 27 de ani, pe fondul unor discuții mai vechi, care ulterior a degenerat în acte de violență.
În urma altercației, femeile nu au suferit vătămări corporale și nu au necesitat transportarea la spital.
Persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii, cele două femei fiind sancționate contravențional conform Legii nr.61/1991, cu amendă de 1.000 de lei, fiecare, declarând că nu doresc să formuleze plângere, una împotriva celeilalte.
De asemenea, cu ocazia controlului corporal efectuat asupra acestora, nu au fost descoperite obiecte contondente sau obiecte tăietor-înțepătoare.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea clarificării situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
