În perioada 20 – 21 august, Primăria Orașului Plopeni, împreună cu Casa de Cultură Plopeni va organiza zilele orașului Plopeni pe stadionul Gheorghe Șilaev.
În prima zi de sărbătoare, sâmbătă, programul va începe de la ora 16.00.
Pe scenă vor urca orchestra populară FLACĂRA PRAHOVA și ansamblul de dansuri DOINA PRAHOVEI, Antonia și Ciprian Duda, Rapsozii Prahovei, Ansamblu Folcloric Salba Prahovei Jr. și grupul vocal folcloric CIOBĂNAȘU DE LA MUNTE.
Seara de sâmbătă va fi încântată cu melodii alese din folclorul românesc și interpretate de Ionuț și Doinița Dolănescu, precum și Steliana Sima.
Duminică, 21 august, începând cu ora 16.00, vor urca pe scenă Lorena Nicolae, Monica Gavrilă, Leon &Azar & Liviu, Leya D, Stevie Bass and Rooftop, White Mahala și Cargo.
Seara de duminică se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
„Vă așteptăm pe stadionul Gheorghe Șilaev, în zilele de sâmbătă și duminică începând cu ora 16.00! Promitem o petrecere pe cinste!”, a transmis primarul orașului Plopeni, Niță Dragoș.

